PSD reclamă politizarea Zilelor Aradului
Cu o zi înainte de debutul Zilelor Aradului, deputatul PSD Ciprian Luca face un apel către autorităţile locale şi către arădeni. Demnitarul arădean îi îndeamnă pe reprezentanţii PDL la decenţă, la cumpătare, iar pe arădeni la o analiză serioasă a ceea ce se întâmplă dincolo de spectacole şi de discursurile celor care încearcă să se facă remarcaţi şi să câştige capital de imagine.
‘ Sper ca PDL-iştii arădeni să reuşească să mascheze cât mai bine cu putinţă scopul pentru care au organizat acest eveniment de amploare; mă refer la pre-campania electorală. Autorităţile locale au gândit întregul program astfel încât să le faciliteze promovarea candidaţilor partidului la alegerile parlamentare din această toamnă. Consider că arădenii merită o sărbătoare a lor, merită un eveniment însă în mod cert nu merită să fie folosiţi de actuala administraţie în scopuri meschine’, afirmă Ciprian Luca.
Deputatul Luca susţine prin scopuri meschine atragerea de voturi spre candidaţii PDL şi atragerea unor câştiguri deloc neglijabile pentru anumite firme privilegiate, agreate de Primărie şi Consiliul Judeţean.
‘Privesc cu dezgust la întreaga paradă a autorităţilor locale care se folosesc de acest prilej pentru a-şi atrage câştiguri personale. Se ştie foarte bine care sunt firmele de casă ale Primăriei şi ale Consiliului Judeţean care reuşesc să câştige sume frumuşele prin organizarea acestor evenimente. Păcat că astfel de manifestări ce trebuie gândite ca un cadru de relaxare pentru cetăţenii oraşului se dovedesc a fi doar un mijloc de manipulare a oamenilor şi de îmbogăţire a unor parveniţi. Pe această cale fac apel către aceste personaje obsedate de putere, să fie decenţi şi să nu transforme, pe faţă, întregul program al Zilelor Aradului într-o manifestare electorală’, a conchis deputatul Luca.