Evenimentul a avut loc azi dimineață, în jurul orei 06.00. Rutieriștii, pompierii și medicii de pe Ambulanță s-au deplasat imediat la fața locului, dar nimeni nu a mai putut să salveze viața pasagerului rănit. Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât la volanul mașinii se afla un om al legii.Potrivit www.expressdebbanat.ro este vorba despre Andrei Petrescu, subofițer operativ în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Caraș-Severin. Acesta este angajat din anul 2006, iar colegii săi spun despre el că la serviciu are un comportament exemplar. Nu este știut să fi avut abateri la serviciu până acum susține purtătorul de cuvânt al jandarmilor cărășeni. Ghinionul său a fost că azi dimineață, la prima abatere de la lege, a omorât un om. Acesta a urcat la volanul unei mașini, în care se mai aflau alte patru persoane. Într-o curbă la stânga, a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat. O persoană a decedat, iar trei sunt rănite ușor. O a patra persoană, Robert M, este în stare gravă la Spitalul Regional de Urgență din Timișoara.

Colegii de serviciu ai jandarmului spun că acesta se afla în concediu de odihnă, dar asta nu îi justifică atitudinea. Andrei Petrescu se va supune legii, la fel ca orice alt cetățean care a călcat strâmb. Se fac verificări, iar la finalizarea lor vor fi luate măsuri împotriva lui, dacă se va dovedi că este vinovat. De altfel Andrei Petrescu și-a dat și demisia din Jandarmerie, tot în această dimineață.

Reamintim că acesta este al doilea caz în Caraș-Severin, în care un jandarm urcă beat la volan și face victime. În urmă cu trei ani, Doru Daș a procedat similar, după care s-a supus legii. Deși a omorât un tânăr de numai 21 de ani, Doru Daș a primit o pedeapsă cu suspendare.

 




Originals.ro - accesorii

 

Comments

Leave a reply