Prins beat la volan, a tăiat cauciucurile mașinii de poliție

Prins beat la volan, a tăiat cauciucurile mașinii de poliție

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Mitrache Aurel Petrişor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de refuzare a supunerii la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi distrugere.

Totodată, procurorii au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a acestuia, cerere admisă de Magistraţii Judecătoriei Lipova,  care au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă, pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile.

Probatorul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:

În noaptea de 04/05.08.2012, inculpatul a fost oprit în trafic de organele de poliţie, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost pozitiv, indicând o valoare de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost invitat de organele de poliţie la sediul Spitalului clinic judeţean Arad în vederea recoltării probelor biologice şi a stabilirii alcoolemiei, invitaţie iniţial acceptată de inculpat. Odată ajuns la sediul spitalului, acesta a refuzat recoltarea probelor şi a părăsit incinta spitalului, la ieşirea din spital înţepând cu un cuţit cauciucurile autoturismului poliţiei.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )