
Primul-ministru Victor Ponta a participat astăzi la aniversarea a 20 de ani de la înființarea Academiei Naționale de Informații
Primul-ministru Victor Ponta a participat astăzi la ceremonia de aniversare a 20 de ani de la înfiinţarea Academiei Naţionale de Informaţii, la invitaţia Directorului Serviciului Român de Informaţii, George Maior.
La eveniment au participat profesori şi studenţi ai Academiei Naţionale de Informaţii, precum şi reprezentanţi ai altor instituţii ale statului.
„Este o mare onoare pentru mine sa fiu astăzi aici, pentru că îi apreciez pe cei care ştiu că o asemenea cariera nu oferă nici satisfacţii, nici beneficii materiale, ci doar muncă. Cei 20 de ani pe care îi aniversăm astăzi de la înfiinţarea Academiei Naţionale de Informaţii sunt cei 20 de ani de democraţie. Democraţia nu poate exista fără un serviciu de informaţii şi o armată puternice, iar Serviciul Român de Informaţii şi Academia Naţională de Informaţii se ridică la standardele cele mai inalte din lume, chiar daca aprecierile pe care le primesc nu sunt publice. De aceea ţin să îl felicit pe domnul Maior pentru nivelul înalt de pregătire al elevilor al Academiei Naţionale de Informaţii”, a declarat primul-ministru Victor Ponta.
„În secolul 21, un secol al informaţiei, statul trebuie să fie un actor inteligent şi capabil să susţină interesele României. Ma bucur că la această ceremonie participă primul-ministru şi membri ai Guvernului pentru că Guvernul trebuie să folosească informaţia în beneficiul cetăţenilor şi al intereselor statelor mai ales că perioada prin care trecem nu este una uşoară”, a spus George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii.