Furtuni puternice și grindină s-au abătut duminică peste Caraș-Severin. Chiar dacă furtuna a fost una de vară și n-a ținut mai mult de câteva zeci de minute a reușit să dea peste cap traficul și chiar a inundat mai multe străzi din Reșița și Caransebeș.

Primul a căzut pradă intemperiilor Caransebeșul, unde furtuna puternică a reușit în doar 5 minute să inunde 4 străzi din Centrul Caransebeșului (Ardealului, Mihai Viteazu, T Vladimirescu și Dâlmei).

La Reșița a fost inundat chiar Centrul Civic iar circulația a fost practic paralizată câteva zeci de minute, șoferii încercând să se adăpostească sub pasajul rutier din Centrul Civic. Apa a inudat și restaurantele din zonă dar și apartamentele de pe Str. Ateneului din Reșița.

Furtuna nu a ținut mai mult de 15 minute, însă a fost însoțită de grindină, care a fost de mărimea unui bob de mazăre.

 

Leave a reply