Mulți au fost acolo și au spus că au avut parte de o minunație a naturii. Alții încă nu știu despre această zonă sau cum se poate ajunge acolo. Ei bine, eu am fost acolo și vreau să împart experiența mea cu toți cei care au fost sau vor merge acolo.

Ochiul Bei se află în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița. Se poate ajunge cu mașina din Reșița pe traseul Oravița (DN57) Socolari. Din Socolari, se circulă mai greu cu mașina din cauza drumului care este și nu prea asfaltat, până aproape de tunelele de la Cheile Nerei. Aici este un mic popas unde asfaltul se termină, iar drumul forestier pornește spre păstrăvărie. Zona păstrăvăriei este și zonă de campare pentru cei ce adoră ieșirile cu cortul sau caravana, dar exista și o pensiune, care sunt sigur că vă așteaptă cu brațele deschise.

De la păstrăvărie, drumul se face pe jos, iar timpul necesar pentru a vedea aceste minuni ale naturii este de aproximativ 4 ore.

Lacul ”Ochiul Beiului” este fermecat și datorită faptului că localnicii încă mențin povestea ielelor. Ei povestesc că aici se adună ielele în noaptea de Sânziene, se îmbăiază și dansează până în zori de zi. Ochiul Bei este special deoarece are o culoare albăstruie, din cauza izvoarelor care curg neîntrerupt prin tuneluri subterane naturale.

Este un loc special, pentru meditație, reîncărcarea resurselor fiecăruia și cel mai mult relaxare. De asemenea acest sanctuar al naturii trebuie respectat, ceea ce vreau să spun este, să nu lăsați gunoaie, sticle de plastic etc., pentru că acestea strică tot aspectul și minunăția acestui loc.

Vă urez succes și călătorie plăcută!

Cristian Samoilescu

Comments

  1. Frumoase locuri, frumoase fotografii. Dar se incarca prea greu. Aveti vreo adresa a pensiunii de acolo sau un numar de telefon, un mail… ceva? Sau de la pastravarie? Salut

Leave a reply