Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpatul NICOLAE CĂTĂLIN ŞERBAN, judecător, vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

FOTO: politiacaras.ro

În luna februarie 2012, inculpatul NICOLAE CĂTĂLIN ŞERBAN, în calitatea menţionată, a pretins de la învinuitul Chişărău Iacob suma de 60.000 euro, lăsând să se creadă că are influenţă asupra membrilor completului de judecată ce avea spre soluţionare două dosare civile, ambele înregistrate pe rolul Curţii de Apel Timişoara, în scopul soluţionării favorabile a acestora.

Ulterior, la data de 14 martie 2012, inculpatul Şerban Nicolae Cătălin a primit, cu ajutorul soţiei sale, de la învinuitul Chişărău Iacob suma de 50.000 euro, bani ce fuseseră primiţi de acesta din urmă de la alte două persoane.

Având în vedere calitatea de magistrat a inculpatului, la data de 15 martie 2012, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat reţinerea şi arestarea preventivă a judecătorului Nicolae Cătălin Şerban.

Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 15 martie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de învinuitul CHIŞĂRĂU IACOB, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul Serviciului Român de Informaţii.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Comments

  1. Ce vremuri Eu imi amsietnc ca aveam cand eram mica un televizor alb negru,mic, sport si prindeam numai TVR1 deaceea mergeam la o vecina mai instarita, care avea deja televizor color si cablu, ca sa vad Sarmana Maria ,se difuza la ACASA TV, era o telenovela in voga pe vremea aia:).Nici nu visam la LCD-urile pe care acum le avem majoritatea acasa.

Leave a reply