
Arafat se dezice de orice acţiune politică
În legătură cu unele afirmaţii care au apărut pe străzile municipiului Oradea, în preajma zilei de 15 martie 2012, tipărite în limba maghiară, doresc să fac următoarele precizări:
– în întreaga mea carieră profesională am evitat să particip la viaţa politică propriu-zisă. Reafirm din nou, încă o dată, că nu doresc să fac politică, cer tuturor să respecte dorinţa mea de a nu mă implica în dezbateri politice şi ca numele meu să nu fie folosit pentru teme electorale şi politice;
– cunosc managementul sistemului sanitar românesc de după 1989 şi am colaborat în ultimii ani cu mai mulţi miniştrii ai sănătăţii;
– am avut o colaborare foarte bună cu domnul ministru Cseke Attila, pe care îl consider unul dintre cei mai buni miniştrii ai sănătăţii din ultimii 22 de ani, reformele înfăptuite sau începute în mandatul dânsului fiind absolut necesare, rămânând definitorie descentralizarea spitalelor către autorităţile administraţiei publice locale. În anul 2010, domnul ministru Cseke a promis descentralizarea spitalelor şi a realizat-o;
– îi mulţumesc, în mod special, pentru atenţia şi sprijinul acordat pentru dezvoltarea sistemului medical de urgenţă – SMURD şi Ambulanţă, precum şi la nivelul unităţilor de primiri urgenţe – fie că e vorba de îmbunătăţirea infrastructurii în care acestea îşi desfăşoară activitatea, fie că vorbim de dezvoltarea parcului auto necesar desfăşurării activităţii acestor servicii şi achiziţia de elicoptere pentru acoperirea pe plan naţional a activităţii de salvare aeriană.
Reafirm încă o dată şi rog toţi actorii politici să respecte voinţa mea ca numele şi activitatea mea profesională să nu fie folosite în dezbateri politice. Pentru lămurirea acestor aspecte, vă rog să publicaţi prezenta declaraţie.