Schiorul reşiţean Alin TULBUREAN – susţinut de Fundaţia UDR – şi-a adjudecat în acest weekend pe pârtia de la Azuga titlul de Vicecampion Național la Slalom super-uriaș (Super G)
Pentru Alin TULBUREAN, tânărul schior de 15 ani din Reșița, titlul obținut la Campionatul Național de Schi Alpin pentru Copii și Cadeți de la Azuga reprezintă cel mai bun rezultat de până acum. Pentru Reșița și Caraș-Severin, această performanță reprezintă revenirea în topul schiului românesc cu o tânără speranță, în pofida faptului că aici nu există în momentul de față niciun club de schi de performanţă activ. Ultimul rezultat de un asemenea calibru i-a aparţinut schioarei Mariana Trestean, legitimată la Clubul Sportiv Şcolar Reşiţa, care a obţinut în 1964 titlul de Campioană Naţională – copii.
Alin TULBUREAN, elev al Liceului Teoretic Traian Vuia din Reșița, practică intensiv schiul de opt ani și este legitimat, de patru ani, la Clubul Sportiv Școlar din Petroșani. Până în prezent a participat la majoritatea concursurilor locale și regionale, urcând invariabil pe podiumurile Cupei de Vest, Cupei Prietenii Munţilor, Cupei Văii Jiului sau a Cupei Superschi de la Cavnic. Obţinerea titlului nu îi oferă proaspătului vicecampion naţional decât un scurt repaus, el urmând să participe în perioada 13-15 martie la Campionatele Naționale Şcolare din Stațiunea Suior – Maramureș.
Fundaţia UDR sprijină performanţa şi evoluţia ascendentă a lui Alin TULBUREAN, al cărui următor obiectiv major din carieră îl reprezintă participarea și câștigarea probelor din cadrul Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2013, cea mai importantă competiție sportivă organizată în România, după Universiada din 1980.