„Declaraţiile lui Ion Iliescu din ultima vreme demonstrează clar că fostul preşedinte al României este principalul obstacol în deblocarea dialogului putere-opoziţie precum şi în adoptarea modificărilor la Constituţia României cu privire la tratatul de guvernanţă fiscală” spune senatorul Traian Igaş.

Potrivit vicepreşedintelui PDL, Ion Iliescu nu îşi asumă nici acum faptul că a ţinut în loc România vreme de peste un deceniu, în schimb critică puterea actuală că nu a cultivat dialogul cu opoziţia. Probabil că în comunism a învăţat domnul Iliescu să-şi acopere urechile atunci când în jurul său se vorbeşte despre democraţie şi dialog. Când a simţit oare Ion Iliescu atitudinea ostilă a coaliţiei de guvernare? Atunci când PDL a cerut zilnic revenirea opoziţiei din greva de lux sau când parlamentarii USL şi-au încasat banii nemunciţi de la caserie?

Discursul preşedintelui Traian Băsescu în Parlament a reprezentat o iniţiativă binevenită. A fost o dovadă în plus că, prin voinţă politică şi strategii economice, s-a reuşit salvarea României din colaps. Şeful statului şi-a asumat măsurile de criză şi a fost principalul promotor al reformelor profunde ale statului. Eforturile tuturor, de la preşedinte la miniştri sau parlamentari, sunt duse în derizoriu de cel care a acţionat frâna când România trebuia pusă în mişcare.

Lui Ion Iliescu îi lipseşte bărbăţia politică de a recunoaşte acum că a oprit ţara să se dezvolte, s-a jucat cu viitorul ei şi a împins-o spre dezastru.

Leave a reply