Spectacol de zile mari în Sala Polivalentă din Reșița, în confruntarea din prima ligă de futsal Muncitorul Reșița – Autobergamo Deva. Din păcate, neprețuitele momente de spectacol fotbalistic au fost umbrite de una dintre cele mai proaste prestații ale arbitrilor bucureșteni Ciuruș și Boharu și a ”rezervistului” timișorean Luca, care au fluierat extrem de prost, scăpând greșeli uriașe la ambele echipe. Arbitrii au fost extrem de dur taxați și de suporterii din tribunele Sălii Polivalente, care i-au huiduit și contestat la foarte multe din deciziile celor doi arbitrii.Asta deși suporterii reșițeni sunt renumiți pentru fair play dar și pentru felul în care își respectă adversarii. De altfel, partida avea mari șanse de o dispută frumoasă și moderată, cu atât mai mult cu cât liderul echipei din Deva este un iubit reșițean, Robert Lupu, căpitanul Naționalei de Futsal a României.
Autobergamo a deschis scorul în minutul 16 prin Cărmălău Bogdan, Muncitorul egalând în minutul următor prin Doană. La pauză, cu ajutorul arbitrilor la golul doi al oaspeților, Autobergamo a intrat în avantaj cu două goluri diferență, dar repriza a doua a aparținut gazdelor, care abia în ultimele secunde a pierdut printre degete victoria, partida închendu-se cu 5-4 (3-1) pentru Deva.
De remarcat debutul cu două goluri (min 21 și 31) a numărului 9, Marius Staicu în tricoul Muncitorului Reșița.
Închei în tonul cu care am început articolul, sesizând indiferența arbitrului de rezervă Luca, cel care în debutul partidei stresa toți jucătorii de pe banca Muncitorului să poarte vestele ce marcau jucătorii de rezervă, dar nu a procedat la fel cu cei de la Deva în ultimele minute de joc, când Robert Lupu a îmbrăcat tricoul de portar și schimba permanent cu Iancu. Deși i s-a atras atenția că nu procedează cu egallitate de măsură, Luca s-a mulțumit să înjure și să continue să accepte șicanele devenilor, șicane ce au adus și golul victoriei. De asemenea, nu trebuie uitat că și Muncitorul a avut parte de aproape 6 șuturi în bară și câteva faze din care s-a ratat fără drept de apel.
Muncitorul Reșița: Giurcanu, Ilaș, Costescu, Bărcean, Demian, Staicu, Mihuțescu, Găină, Doană, Călin, Rarinca, Sturzu și Lolea. Antrenor Viorel Lolea
Autobergamo Deva: Caramalău, Matei R, Matei C, Lupu, Moț, Muntea, Popescu, Macingo, Obadă, Drăgoiu, Iancu



