Accident mortal cu 6 răniți pe DN6, la Jena

accident DN6 Jena Timiș

Un accident rutier grav s-a produs joi dimineață, 14 august 2026, pe DN6, în localitatea Jena, județul Timiș, pe tronsonul dintre Lugoj și Caransebeș.

Accidentul, produs în jurul orei 08:40-08:45, a implicat trei autoturisme, în care se aflau șapte persoane, dintre care un minor.

Potrivit IPJ Timiș, un bărbat în vârstă de 62 de ani, care conducea dinspre Lugoj către Caransebeș, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, iar mașina lui a fost proiectată într-un al treilea vehicul, care circula regulamentar din sens opus.

Conducătorul auto de 62 de ani a decedat la fața locului. Celelalte șase persoane implicate au fost transportate la spital, în stare conștientă și cooperantă.

La intervenție au fost mobilizate Detașamentul de Pompieri Lugoj, cu o autospecială de primă intervenție și comandă și una de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ. Din cauza gravității accidentului, a fost alertat și elicopterul SMURD Caransebeș.

Circulația rutieră pe DN6 este oprită, la această oră, pe ambele sensuri de mers, în zona intersecției cu DJ681, spre Nădrag.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Etichetat:

Lasă un răspuns

Timpul tău e prețios