Două minore agresate într-o stație de tramvai. Un suspect „plecat în Italia”, o anchetă care patinează

O agresiune violentă asupra a două fete, într-un loc public din Reșița, a ajuns într-un dosar care se mișcă mai greu decât vinovatul. Documentele arată un suspect care nu răspunde, nu e găsit și pleacă din țară, în timp ce ancheta stă pe loc.

BLI

SCENA

Stația de tramvai din Reșița, zona Intim, e un loc banal: o bancă, câteva reclame , oameni care așteaptă. În seara agresiunii, banca aceea ținea două minore lipite una de cealaltă, sperând că apropierea le dă un minim sentiment de siguranță. N-a fost cazul.

Înregistrarea arată clar: suspectul lovește. Loviturile merg direct spre capul ambelor fete, cu o violență care îți întoarce stomacul. Fetele sunt ghemuite pe bancă, fără spațiu să fugă, să se apere sau să se ridice.

Mai grav decât loviturile este publicul: adulți care privesc și nu reacționează. Tăcerea lor e o palmă în plus.

UMILIREA

Agresorul trage una dintre fete în fața tinerei cu care el a venit. O obligă să coboare în genunchi, pe cimentul murdar, să își ceară scuze. O rușinare publică, cu mesajul: „să nu mai îndrăznești să-i vorbești, că vine tata și te bate”.

Cealaltă minoră se ghemuiește și mai mult pe bancă. E prinsă între lemnul rece și agresorul care se întoarce când la una, când la cealaltă. Tot episodul durează zeci de secunde: nu impuls, ci dominație. Una dintre minore a micționat de frică. Agresorul are dreptul la tăcere, dar faptele captate de camerele de supraveghre sunt de o violență extremă.

DERAIEREA ANCHETEI

Pe 14 august, suspectul apare singur la Poliția Municipiului Reșița. Se prezintă. Intră pe ușă. Și, incredibil, nu e audiat. Pleacă așa cum a venit. Fapta nu pleacă nicăieri.

Victimele sunt audiate imediat, dar investigația se oprește în zid.

Pe 16 august, poliția caută suspectul acasă: nimeni nu deschide. Apoi trei zile nu mai încearcă nimeni să-l găsească.

Martorii se prezintă singuri. Fam. Boanța depune declarații imediat după incident , fiind oripilați de cele petrecute. Sistemul tace.

Telefonul sună. Nu răspunde. Deși știe. Deși e informat. Deși e vorba de violență asupra unor minore.

Pe 20 august, suspectul răspunde la telefon: „Sunt în Italia”. Dosarul era deja in personam. „Persoana” era de negăsit.

Abia pe 24 septembrie suspectul este audiat. Își rezervă dreptul la tăcere și depune o contra-plângere prin care „justifică” că și-ar fi făcut singur dreptate . Cazul se complică. Investigația rămâne în aceeași mocirlă procedurală, agresorul are dreptul la tăcere, vcitimele au fost agresate într-un loc public! Dacă nu ar fi camerele de supraveghere agresorul ar cere el daune!

INSTITUȚIILE CARE TAC

Rămâne o întrebare care arde: câte astfel de cazuri rămân blocate între telefonul care sună ocupat și ușa care nu se deschide? Și ce mai înseamnă „urgență” într-o instituție care pare că funcționează cu frâna trasă?

Poliția nu l-a audiat când era la sediu. Nu l-a găsit când trebuia. Nu l-a căutat când era obligatoriu. Parchetul nu a impus ritm, nu a cerut fermitate, nu a tratat cazul ca pe o agresiune asupra unor minore în spațiu public.

Două fete au fost lovite în cap și puse în genunchi în fața unui public mut. Statul, în uniformă și în birou, a părut că ridică din umeri.

Până când Poliția și Parchetul nu vor trata astfel de cazuri cu seriozitatea pe care o merită, agresorii vor continua să lovească, iar victimele vor continua să fie puse — simbolic sau fizic — în genunchi. În Reșița, în Caracal, în toată țara…

Etichetat:

Lasă un răspuns

Timpul tău e prețios