Home / Vest (page 23)

Vest

Se face plata pentru membrii birourilor electorale

Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin informează persoanele interesate că, începând de luni, 19 decembrie, ora 11,00, vor fi acordate indemnizaţiile prevăzute de lege preşedinţilor, locţiitorilor, operatorilor şi membrilor secţiilor de votare din Bocșa, Oravița, Anina și Băile Herculane, care au participat la desfăşurarea procesului electoral pentru alegerea Senatului şi Camerei …

Read More »

Microîntreprinderile din Regiunea Vest mai pot depune proiecte spre finanțare până în luna ianuarie a anului 2017

Microîntreprinderile din Regiunea Vest pot obține finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, prioritatea de investiții 2.1 Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri. 27,56 milioane euro sunt disponibile, în cadrul …

Read More »

Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa a găzduit „Gala jocurilor de marketing”

Universitatea Eftimie Murgu din Reşiţa a găzduit, joi, prima ediţie a evenimentului ‘Gala jocurilor de marketing’, destinată studenţilor din anul al doilea de la Facultatea de Ştiinţe Economice. ‘Facultatea noastră de Ştiinţe Economice a încercat, de câţiva ani, să treacă de la un stil informal, pur, la unul formal şi …

Read More »

PSD trimite patru parlamentari la Bucureşti, PNL – doi, iar PMP – unul

Judeţul Caraş-Severin va fi reprezentat în Parlamentul României, pentru următorii patru ani, de cinci deputaţi şi doi senatori, patru dintre aceste mandate revenind PSD, potrivit rezultatelor finale anunţate joi de BEC. După ce la Camera Deputaţilor au fost atribuite, iniţial, două mandate Partidului Social Democrat, pentru Ion Mocioalcă şi Ion …

Read More »

România și propriul catalog național al pădurilor virgine și cvasi-virgine

Ministrul Mediului, Christiana Paşca Palmer a prezentat zilele acestea o retrospectivă a ministeriatului său, prezentând principalele sale realzări. Cea mai notabilă a fost catalogul pădurilor virgine: ”În primăvara acestui an, un proiect de HG supus dezbaterii publice de Ministerul Mediului, anunța întocmirea unei liste consolidate pentru ariile naturale protejate din …

Read More »

Cupa „Laura Rus”, la prima ediție

Laura Roxana Rus, atacantul echipei naționale de fotbal a României și una dintre cele mai valoroase jucătoare din ultimul deceniu, nu a uitat de unde a plecat. Lala, cum îi spun apropiații, ajută de ani buni echipele de junioare din zona unde a copilărit și unde își are casa părintească. …

Read More »

Miroslav Taşcu Stavre a votat în Caraş-Severin

Candidatul pentru Senat al Uniunii Salvaţi România, Miroslav Taşcu Stavre, a ales să fie în ziua alegerilor în judeţul Caraş-Severin. „Astăzi poate fi un moment istoric pentru România. Am votat cu încrederea că suntem pregătiți pentru schimbare și că ne dorim altceva de la clasa politică. 4.000.000 de români sunt …

Read More »

(E) Campanie murdară: conturi false, postări la comandă şi steag cu culori inversate pentru a prosti electoratul

PSD pregătește o fraudă electorală masivă în Caraș-Severin: Stenogramele echipei de campanie PSD au fost trimise competitorilor electorali   În atenția organizației PNL Caraș-Severin au fost aduse o serie de informații și dovezi care ne fac să avem suspiciuni temeinice referitoare la faptul că organizația PSD Caraș-Severin pregătește o fraudă electorală …

Read More »

(E) Ce fel de țară își doresc românii?

Votul de duminică este unul esențial pentru felul în care țara noastră va fi administrată în următorii patru ani. De alegerea din 11 decembrie depind calitatea învățământului și a serviciilor de sănătate, starea infrastructurii, nivelul de trai, oportunitățile și locurile de muncă. Dar, la fel de important, duminică vom decide …

Read More »

Express de Banat: Senatoarea ALDE Cristiana Anghel, către o orăviţeancă: „Abjectă eşti tu!“

Cap de listă ALDE în Caraş-Severin, alături de Doina Frunzăverde, la alegerile parlamentare din 11 decembrie, senatoarea Cristiana Anghel a insultat ca la uşa cortului doi cărăşeni. „Mitocan“ şi „abjectă“ au fost numiţi cei ce îndrăzniseră să-şi dea cu părerea pe facebook despre distinsa senatoare. S-a întâmplat la miezul nopţii …

Read More »

Mai mulţi supravieţuitori ai incendiului de la Colectiv au realizat un clip prin care îndeamnă românii să iasă la vot

Mai mulţi supravieţuitori ai incendiului de la Colectiv au realizat un clip prin care îi îndeamnă pe români să iasă la vot pe 11 decembrie. Înregistrarea, postată pe pagina de socializare a lui Tedy Ursuleanu – supravieţuitoare a tragediei din 2015 – a avut până în prezent aproximativ 150.000 de …

Read More »

(E) Esența PSD: Românii să fie ținuți pe ajutoare sociale și corupții să fie ținuți în brațe 

Echipa de candidați a PNL Caraș-Severin oferă două motive pentru care românii ar trebui să NU voteze PSD pe 11 decembrie: PSD face mereu zid împotriva luptei anti-corupție și sărăcește România, după cum se poate vedea în starea în care a ajuns Teleormanul după stăpânirea lui Dragnea. PSD, sprijinul celor care au furat …

Read More »

Trei cetăţeni din Tunisia depistaţi la frontieră cu Serbia, în timp ce încercau să intre ilegal în ţară

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au depistat trei cetăţeni din Tunisia, ce intenţionau să intre ilegal în România pe jos, pe la frontiera verde. În data de 05.12.2016, în jurul orei 17.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, au …

Read More »

Acţiune umanitară pentru finalizarea lucrărilor la Clinica de Recuperare Oncologică Nera

Asociaţia ‘Din suflet, pentru suflet’, în parteneriat cu Primăria Reşiţa, a organizat, luni după-amiază, în incinta Cinematografului Dacia din municipiu, o expoziţie culinară cu vânzare, în scop umanitar. ‘Este o acţiune umanitară, devenită o tradiţie, deja, pentru mine şi pentru grupul meu de prietene. Iniţial, am pornit campania pentru o …

Read More »

Manifestare caritabilă în prag de sărbători

O acţiune de caritate o vor desfăşura de sărbători Forumul Democratic al Germanilor din judeţul Caraş-Severin şi Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa, care vor organiza împreună luni, 5 decembrie, ora 16,00, cu membrii lor o vizită la Complexul de Servicii Sociale Comunitare pentru Persoane Adulte …

Read More »

Ziua Internaţională Anticorupție – Săptămâna anticorupţie la frontiere

În scopul promovării integrității și adoptarea unui comportament responsabil în societate, în perioada 5-9 Decembrie a.c., cu ocazia aniversării Zilei Internaționale Anticorupție, Direcția Generală Anticorupție din Ministerul Afacerilor Interne, organizează o serie de activități de informare anticorupție. Astfel, Direcția Generală Anticorupție în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție al Republicii Moldova …

Read More »

Traian Băsescu (PMP): Exclud orice guvernare cu PSD şi ALDE

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat sâmbătă, la Reşiţa, că această formaţiune politică exclude orice guvernare cu PSD şi ALDE. ‘Vrem să fim la guvernare, dar nu în orice condiţii şi nu cu oricine. Exclud orice guvernare cu PSD şi cu ALDE. Dacă doamna Gorghiu se va răzgândi şi pe …

Read More »

Ziua minerilor într-un județ cu mine închise

          În data de 4 decembrie, atât în calendarul ortodox cât și în cel catolic se comemorează sfânta Barbara sau Varvara, cunoscută fiind ca patroana spirituală a minerilor. Ea este considerată totodată printre altele și patroana geologilor, a arhitecților și a prizonierilor. Sfânta Barbara s-a născut …

Read More »

(E) Un vot pentru PNL înseamnă un vot pentru investiții în zonele slab dezvoltate

Echipa de candidați ai PNL Caraș-Severin, condusă de Valeria Schelean-Șomfelean la Camera Deputaților și de Marcel Vela la Senat, continuă turul de forță în județ unde încearcă să răspundă, cu proiecte concrete asumate de PNL, solicitărilor și nevoilor cărășenilor. PNL vine cu măsuri concrete în sprijinul celor care trăiesc în …

Read More »

FOTO VIDEO Incendiu la pensiunea Rockers din Sasca Montană

  În jurul orei 13.36, pompierii militari fost solicitaţi să intervină în comuna Sasca Montană pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pensiune. Pensiunea respectivă este compusă din 2 corpuri: unul unde se asigură cazarea turiştilor şi unul care conţine un restaurant, bucătărie  şi o sala de conferinţă. Incendiul se …

Read More »

Ion Mocioalcă: PSD este singurul partid care are un program de guvernare

PSD este singurul partid care are un program politic, pe care l-a prezentat în fiecare colţ de judeţ, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, liderul social-democraţilor cărăşeni, deputatul Ion Mocioalcă. „Campania electorală din acest an pentru alegerile parlamentare a fost una liniştită. Deşi aparent ar favoriza …

Read More »

(E) Promisiuni populiste ale PSD înainte de alegeri

Promisiunile populiste ale PSD înainte de alegeri nu-i mai pot convinge pe cărășeni PNL este singurul partid care are un proiect concret pentru ca România să meargă înainte. În fața populismului și lipsei de argumente pe care o vedem la PSD, PNL vine cu un proiect economic serios, pentru că …

Read More »

Valeria Schelean-Somfelean: La multi ani, România! La multi ani, carașeni!  

Ziua de 1 decembrie este cel mai bun prilej în care trebuie să ne amintim ca suntem luptători, suntem curajoși si putem merge cu fruntea sus, ca suntem mandri de tara noastra si recunoscatori pentru căminul pe care ni-l oferă pentru familiile noastre! Astazi este momentul să fim uniti si responsabili, să îi încurajăm …

Read More »

Nelu Popa: „România este Patria mea şi Reşiţa este sufletul meu, restul sunt doar ţări şi oraşe!” FOTO VIDEO

Mesaj extrem de emoţionant al primarului Nelu Popa la parada de 1 decembrie din acest an, primul pe care îl serbează ca Primar al municipiului Reşiţa: „Oamenii vor mai bine şi, ceea ce ştim, este că şi-au pierdut răbdarea: vor totul acum! Până la urmă trebuie să înţelegem că identitatea …

Read More »

„Nea Mircea” a fost printre noi…

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Umor ‘Mircea Cavadia’ a început vineri în sala expoziţională ‘Horaţiu Vornica’ a Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa. ‘Evenimentul a cuprins mai multe momente: recital de epigrame, la care şi-au concursul Ananie Gagniuc, Mihai Frunză, George Corbu, Elis Râpeanu, Ionuţ Daniel Ţucă, ateliere …

Read More »

IMPREUNA IMPOTRIVA TRAFICULUI DE PERSOANE: PROVOCARI SI BUNE PRACTICI

Centrul European pentru Educatie si Cercetare Juridica si Fundatia Friedrich Ebert Romania, alaturi de Ambasada Republicii Federale Germania, Ambasada Regatului Tarilor de Jos, Ambasada Suediei si Ambasada Marii Britanii la Bucuresti, au organizat vineri 18 noiembrie 2016, a treia editie a evenimentului regional „Impreuna impotriva traficului de persoane: Provocari si …

Read More »