Prima Pagina / Vest (pagină 20)

Vest

Populația de zimbri liberi din Carpații Meridionali va depăși 100 de exemplare, până în anul 2020

Populația de zimbri din România se va dubla până în anul 2020, urmând să ajungă la peste 100 de exemplare ce vor conviețui în Carpații Meridionali, au anunțat, vineri, într-o conferință de presă, reprezentanții WWF-România și Rewilding Europe, entitățile care s-au angajat la finalizarea acestui proiect. Cele două organizații au …

Read More »

Noul proiect de Hotărâre de Guvern pune în pericol viața românilor, în special cea a bolnavilor cronici

Pacienții din România, prin vocea celor mai importante asociații care îî reprezintă, solicită retragerea urgentă a noii metodologii de calcul al prețurilor medicamentelor, care încalcă dreptul pacientului din România de a-i fi ocrotită sănătatea de către Stat, precum si inițierea unui proces consultativ autentic cu pacienții români. Aceștia acuză faptul …

Read More »

În Caraș-Severin șase etnii au școală în limba maternă

La nivelul judeţului Caraş-Severin, învăţământul destinat minorităţilor naţionale cuprinde şapte etnii şi un număr de aproape 1.800 de elevi. ‘În învăţământul destinat minorităţilor cehă, croată, maghiară, ucraineană, sârbă, romă şi germană, din judeţul Caraş-Severin, în anul şcolar 2015 – 2016, au funcţionat 137 de clase sau grupe, care au cuprins …

Read More »

PNL şi-a depus azi listele de candidaţi la BEJ

Liberalii cărăşeni s-au prezentat, miercuri, la Biroul Electoral Judeţean pentru a depune listele pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. La Senat primele locuri sunt ocupate Marcel Vela, preşedintele PNL Caraş-Severin, şi Marius Isac, iar la Camera Deputaţilor, Valeria Schelean Şomfelean, urmată de Adrian Dacica. Pe listele PNL Caraş-Severin mai apar …

Read More »

40 de cazuri de rujeolă în Caraş-Severin

La Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin au fost înregistrate, până în această săptămână, aproape 150 de cazuri de rujeolă, dintre care 40 au fost confirmate cu analize de laborator. ‘La nivelul judeţului, Direcţia de Sănătate Publică din Caraş-Severin a centralizat 146 de cazuri de rujeolă, 40 dintre ele fiind …

Read More »

Reşiţenii muncesc la negru! Cu sutele…

Peste o sută de persoane au fost depistate de către reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Caraş-Severin, pe primele nouă luni ale acestui an, în timp ce desfăşurau activităţi fără forme legale de angajare. ‘În această perioadă au fost controlaţi 860 de angajatori, din care 54 au fost depistaţi că …

Read More »

O benzinărie a primit ILEGAL avize pentru construcție

Preşedintele Asociaţiei Euroland Banat, Andrei Szabo, a trimis, vineri, o scrisoare deschisă, prefectului de Caraş-Severin, Florenţa Albu, căreia îi cere, public, să iniţieze, de urgenţă, acţiuni în instanţă pentru anularea unei autorizaţii şi a unei hotărâri a Consiliului Local Reşiţa, pentru slavarea Muzeului de locomotive din municipiu şi a spaţiului …

Read More »

O altfel de politică, politicieni altfel…

Leonid Gorczynski a fost ales de către membrii fondatori ca preşedinte al USR Reşiţa. Uniunea Salvaţi România are de astăzi filială şi în municipiul reşedinţă de judeţ din Caraş-Severin, lucru anunţat de vicepreşedintele USR Clotilde Armand în cursul vizitei sale în Reşiţa din 10 septembrie. Odată cu înfiinţarea filialei au …

Read More »

Generalul Dragalina are expoziţie la Reşiţa

Muzeul Banatului Montan din Reşiţa a deschis, marţi, seria manifestărilor consacrate centenarului Primului război mondial, printr-o expoziţie dedicată generalului bănăţean Ioan Dragalina, de la a cărui moarte eroică, la Lainici, se împlinesc o sută de ani. ‘Manifestarea se înscrie în politica tradiţională culturală a instituţiei noastre. Pe de o parte, …

Read More »

Grevă la spitalele din Reşiţa şi Caransebeş

Membrii Sanitas de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa s-au aflat, miercuri, în grevă de avertisment pentru două ore, fără însă ca pacienţii să aibă de suferit. ‘Ne aflăm în holul Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, în grevă de solidaritate, alături de colegii noştri din întreaga ţară. Susţinem şi …

Read More »

Şi PSD şi-a stabilit listele de candidaţi

Comitetul Executiv al filialei judeţene a PSD Caraş-Severin a decis prin vot candidaţii şi ordinea pe liste, pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. ”Îndrăznim să credem că vom obţine cele mai bune rezultate în Caraş-Severin şi împreună cu toţi cei care ne susţin vom porni la muncă, la un nou …

Read More »

Adrian Dacica surpriza de pe listele PNL

 In ultimele doua luni Filiala PNL Caras-Severin a organizat sedinte saptamanale ale forului de conducere, prin rotatie, in fiecare zona traditionala a judetului. Marti, 18 octombrie, conducerea extinsa s-a intrunit pe Valea Bistrei in Comuna Zavoi, unde s-au finalizat listele cu candidatii pentru alegerile din 11 decembrie. Au fost propusi …

Read More »

ATENȚIE! Avertizare nowcasting de vânt puternic pentru Caraș-Severin

În această dimineață meteorologii au emis o avertizare imediată cod galben de vânt pentru mai multe zone din Caraș-Severin. Avertizarea intră în vigoare în această dimineață și expiră tot astăzi, la prânz. In zona :  localităţile Anina, Moldova Nouă, Oravița, Berliște, Cărbunari, Ciclova Română, Ciuchici, Ciudanovița, Dognecea, Forotic, Gârnic, Goruia, …

Read More »

Coaliția pentru Educație susține profesionalizarea carierei de director de școală

Federația Coaliția pentru Educație salută determinarea și eforturile Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice de a organiza concursul pentru posturile de directori ai unităților de învățământ, concurs care începe miercuri, 12 octombrie, cu proba scrisă. Coaliția își exprimăîncrederea că acest proces este valoros pentru educația din România și consideră acest …

Read More »

Încasări din Silvoturism

Direcţia Silvică (DS) a judeţului Caraş-Severin a înregistrat, în anul 2015, venituri din activitatea de silvoturism de peste 170 mii lei, având un flux de aproape 13.500 de zile cu turişti cazaţi, a declarat vineri, pentru AGERPRES, Dan Cîmpan, purtătorul de cuvânt al instituţiei. ‘Ţinând cont de frumuseţea unică a …

Read More »

Accidentat pe trecerea de pietoni la Oţelu Roşu

Azi în jurul orei 07.10, polițiștii din Oțelu Roșu au fost sesizați cu privire  la faptul că o persoană a fost lovită pe trecerea de pietoni din centrul orașului.    La fața locului polițiștii au stabilit faptul că o femeie de 46 de ani, din Timișoara, ar fi condus un  autoturism pe strada Revoluției din Oțelu Roșu, dinspre Hațeg spre Caransebeș iar la trecerea de  pietoni semnalizată corespunzător din centru nu ar fi acordat prioritate de trecere unui pieton, pe  care l-ar fi acroșat cu oglinda retrovizoare.    În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a pietonului în vârstă de 62 de ani, care a fost  transportat la spital pentru îngrijiri medicale.    Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.     Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Un accident similar a fost comis de către doctorul Gheorghe Beg, spun martorii tot pe trecerea de pietoni. Doctorul Beg, însă, este cercetat şi acum de către procurori chiar dacă în acel accident o minoră …

Read More »

Preşedintele Slovaciei la Oradea: Mulţumesc tuturor celor care sprijină comunitatea slovacă să se exprime în limba maternă

Preşedintele Republicii Slovace, Andrej Kiska, a mulţumit marţi, de la Oradea, Guvernului, Parlamentului şi preşedintelui României pentru sprijinul pe care îl acordă comunităţii slovace din ţara noastră, dar şi tuturor celor care ajută respectiva comunitate să se exprime în limba maternă. ”Mă bucur să văd că comunitatea slovacă are o …

Read More »

Reşiţa în 10 dimensiuni

Ampla manifestare „Reşiţa în zece dimensiuni” şi-a deschis porţile la Casa de Cultură a Sindicatelor şi va cuprinde acţiuni pentru toate gusturile, de la piese de teatru, la spectacole aniversare, de la operă şi operetă, la spectacole de revistă ori lansări de carte. „Am încercat să facem ediţia din acest …

Read More »

Proxeneții de pe Clisură ajung la procurorii din Lyon

Un număr de 12 percheziţii domiciliare au fost efectuate luni, de poliţişti şi procurori ai DIICOT Caraş-Severin, la persoane pe numele cărora autorităţile franceze au emis mandate europene de arestare, fiind ridicate mai multe arme albe, sume de bani şi înscrisuri. ”Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin şi …

Read More »

Descinderi în Caraş-Severin şi Timiş

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin au efectuat un număr de 12 percheziții domiciliare pe raza județelor Caraș-Severin ( Oravița și Moldova Nouă) și Timiș (Jimbolia) …

Read More »

Decada Culturii Germane

Decada Culturii Germane în Banatul Montan şi-a deschis vineri porţile, pentru a XXVI-a oară, fiind cel mai important ciclu de manifestări culturale ale etniei germane în acest spaţiu. „Anul acesta, cea de-a XXVI ediţie a Decadei Culturii Germane în Banatul Montan a debutat la Colegiul Naţional Diaconovici – Tietz din …

Read More »