Schimbări în funcționarea Camerelor Agricole
Proiectul de lege care prevede reglementarea, modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind Camerele pentru Agricultură, Silvicultură şi Dezvoltare Rurală a fost adoptat, joi 14 iunie 2012, de către Plenul Camerei Deputaţilor. „Mă bucur că, în sfârşit, Camerele Agricole sunt ale agricultorilor. Acum, aceştia vor fi cei care îşi vor …
Read More »Atenționare de caniculă
În intervalul 20-26.06.2012 vremea va fi călduroasă în toată ţara, caniculară în cursul după-amiezelor când se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de peste 35-36 de grade, iar vineri valorile termice vor atinge local 37 grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatura – umezeală (ITU) va atinge şi depăşi …
Read More »Judecați pentru volan
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului CORA VASILE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste 80 g/l alcool pur. La data de …
Read More »Drumurile din județ restricționate de căldură
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis pentru perioada 22 – 23 iunie o avertizare de cod portocaliu de căldură pentru mai multe judeţe din ţară. Astfel, CNADNR-SA în baza prevederilor articolului 44 …
Read More »Fonduri pentru patrimoniul cultural VIDEO
Continuitate în familia Pascotă
Prima etapa din Campionatul National de Motociclism – Primele doua victorii pentru Ionel Pascota In perioada 1-3 iunie a avut loc in Bulgaria la Plevna prima etapa din Campionatul National al Romaniei. Sportivul din Giroc, Ionel Pascota a participat la doua categorii – 600cmc Supersport si 1000cmc Superbike. Calificarile cursei …
Read More »TIZIANO FERRO, PAOLO ANDREA COLOMBO ŞI FULVIO CONTI PREMIAZĂ CÂŞTIGĂTORII PLAYENERGY 2011
Enel premiază câştigătorii concursului dedicat şcolilor generale şi liceelor din Italia şi din străinătate, în cadrul unui eveniment deosebit desfăşurat la Roma. Alessandro Cattelan a fost gazda festivităţii de premiere. Directorul general executiv al Enel, Fulvio Conti, şi preşedintele companiei, Paolo Andrea Colombo, au acordat astăzi premii câştigătorilor celei …
Read More »Giacomo di Stefano ”sechestrat” de Coșava la Golubac
Arhitectul italian Giacomo di Stefano, iniţiatorul proiectului ”Man on the River”, prin care doreşte să sublinieze importanţa ”Anului Internaţional al Apei”, este aşteptat în România. Deşi ar fi trebuit să ajungă în apele teritoriale româneşti încă de sâmbătă, italianul, care şi-a început periplul în Anglia, nu a reuşit să traverseze …
Read More »VIDEO Criză de personal medical în Caraș-Severin
Un cărășean șef al PSD Ungaria
Preotul Florin Vasiloni, fost director al Agenției Județene pentru Protecția Mediului Caraș-Severin, continuă ascensiunea sa politică, devenind vicepreședinte al PSD Diaspora și coordonatorul PSD Ungaria. Organizaţia PSD Diaspora va susţine Conferinţa de înfiinţare a Filialei PSD Ungaria. Conferinţa va avea loc vineri, 22 iunie, ora locală 17,00. Evenimentul se va …
Read More »ATENȚIE! Enel vă lasă fără curent, aflați când!
Întreruperi programate de energie electricã Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat, Unitatea Teritorială Reţea RESITA, anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după următorul program: Ziua / Data Localitatea, strada afectatã Orar Luni 18.06.2012 UO …
Read More »ALERTĂ! Laura Sgaverdea va prelua conducerea Radio România Reșița
De la începutul anului se dau lupte serioase pentru șefia Radio România Reșița, după pensionarea singurului său director de la înfințare, Doru Dinu Glăvan. Au apărut chiar voci care acuzau apariția primei dinastii în Radiodifuziunea Română. Dinastie care a ținut, se pare, până la 1 iulie 2012. Asta pentru că, …
Read More »Cinci români pe fight-cardul Superkombat World Grand Prix de la Varna
Raul Cătinaș, Cătălin Moroșanu, Andrei Stoica, Benny Adegbuyi și Corneliu Rus sunt cei cinci sportivi care vor reprezenta România la cel de-al treilea World Grand Prix mondial al circuitului Superkombat, care va avea loc pe 7 iulie în stațiunea bulgară Varna. Cu această ocazie, promotorul Eduard Irimia a anunţat că …
Read More »UNPR și-a atins ținta
Deputatul Ion Tabugan, președintele UNPR Caraș-Severin spune că partidul său a ieșit cu fruntea sus din alegerile locale și că în general s-a înscris în ținta propusă, mai puțin în ceea ce privește numărul de primari. Ținta UNPR la aceste alegeri locale a fost atingerea a 10 procente la scrutin, …
Read More »STORY EXLCUSIV: Dejan Judici, un capricorn păcimaș cu suflet pentru Banat
Mihai Stroe este un ploieștean îndrăgostit de Banat. Are chiar și un blog pe care adună tot ce poate despre Banat, fie el românesc ori sârbesc. Dar să nu-i căutați blogul după Mihai Stroe, căci bloggerul și-a luat și nume sârbesc: Dejan Iudici. ” Cand m-am hotarat sa-mi fac blog, am …
Read More »Banat TV: Oferta PDL pentru Caraș-Severin
VIDEO Un avion danez a aterizat de urgență într-un sat din Arad
Totul despre alegerile locale 2012! Vezi programul sectiilor de votare si procedura de vot
Duminică, 10 iunie 2012, este zi de votare pentru Romania. Este momentul cand banatenii isi pot exprima optiunea pentru primari si consilieri. inbanat.ro iti propune o serie de articole pentru a sti totul despre alegerile locale. Campania electorală a candidaţilor, care a început cu 30 de zile înainte de data …
Read More »Activitati de monitorizare a mediului pe teritoriul Serbiei
Sâmbătă 26 mai a.c Grupul Ecologic de Colaborare Nera în colaborare cu Direcţia Silvică Pančevo (Banatšume) şi Asociaţia Aurora din Bela Crkva au realizat o monitorizare a stării factorilor de mediu şi a biodiversităţii în zona umedă (Ramsar) Labudovo Okno de pe teritoriul Serbiei, pe o porţiune care include Delta Nerei …
Read More »Oare chiar ne orbește campania asta electorală?
Parcă am înnebunit! Peste tot nu mai poți ieși sau face un pas fără să dai de un afiș electoral, orașul e supraplin de bannere, la tot colțul găsești fluturași!!! Parcă era criză, trebuiau tăiate salarii, sunt angajări blocate, de unde atâția bani pentru maculatura asta electorală inutilă? Parcă ne-a …
Read More »Reîntregirea salariilor bugetarilor se va realiza anul acesta, cel târziu până în decembrie
Angajamentului Guvernului României, condus de Primul – Ministru Victor Ponta, este acela ca reîntregirea salariilor bugetarilor să aibă loc în două tranşe, până la finalul anului 2012. Prima dintre acestea, de 8%, va fi acordată începând cu 1 iunie 2012, iar a doua etapă de majorare va fi cel mai …
Read More »Ce înseamnă o echipă de campanie bună! VIDEO
VIDEO Trecem la rețeta electronică?
PREVENIREA INCENDIILOR ÎN BUCĂTĂRII
Multe dintre incendiile din locuinţe au loc în bucătării ca urmare a neglijenţei persoanelor la utilizarea necorespunzătoare a aparatelor de gătit sau a distragerii atenţiei în timpul gătitului. Aprinderea aragazului se realizează pe sistemul „gaz-pe-flacără”, adică se aprinde întâi chibritul, apoi se deschide butonul aragazului. Pentru preîntâmpinarea apariţiei incendiilor în …
Read More »Mita și votul ilegal înseamnă închisoare VIDEO
Vest TV: Fiul primarului din Domasnea arestat pt trafic cu 1 kg cannabis VIDEO
ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
În intervalul menţionat, în Banat, Oltenia, vestul Munteniei şi Carpaţii Meridionali vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. In functie de evolutia si intensitatea fenomenelor …
Read More »La mulți ani de praznicul Sfinților Împărați Constantin și Elena
Aproximativ 1,8 milioane de români, dintre care 640.518 bărbaţi şi 1.160.116 femei, îşi aniversează luni onomastica, de Sărbătoarea Sfinţilor Mari Împăraţi Constantin şi Elena, informează Ministerul Administraţiei şi Internelor. Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI, majoritatea românilor care îşi sărbătoresc onomastica de …
Read More »