Home / Banat / „Cupa Reşiţa” la şah, o reuşită! Vremea rece nu i-a descurajat pe cei mai pasionaţi practicanţi ai sportului minţii

„Cupa Reşiţa” la şah, o reuşită! Vremea rece nu i-a descurajat pe cei mai pasionaţi practicanţi ai sportului minţii

Să joci şah afară, la mijloc de noiembrie, nu e tocmai o plăcere – dar împătimiţii sportului minţii sunt dispuşi să treacă peste toate neajunsurile din pandemie pentru pasiunea lor. Au demonstrat-o la „Cupa Reşiţa”, eveniment sportiv desfăşurat chiar în Centrul Civic al municipiului. Pentru că în această perioadă nu se poate juca în sală, Asociaţia Judeţeană de Şah Caraş-Severin şi-a chemat membrii la o competiţie de şah rapid în aer liber, la temperaturi sub 10 grade Celsius. O provocare la care au răspuns peste 30 de jucători de toate vârstele.

„Se poate juca sah şi în aceste condiţii, nu e nicio problemă. Când pasiunea este mare, joci cu drag și am avut parte de o surpriză deosebită, 31 de jucători la startul competiţiei. Avem şi jucători de la Timișoara, avem un junior de la Deva, care a fost acum doi ani în echipa Reşiţei  la Campionatele Naționale. L-am invitat special să participe la această competiție. Au participat şi jucătorii de la Caransebeş: Suciu, Tunaru și ceilalți jucători de valoare. Au concurat juniorii Cristea şi Tamaş și, bineînțeles, au concurat și cei mai valoroși jucători din Reşiţa.  Avem jucători de la 7 la 80 de ani. Cred că acest lucru este încurajator, ne dă încredere, chiar dacă Asociaţia Judeţeană de Şah  își desfășoară activitatea în condiții grele. Această competiție face parte din programul de minigranturi «Încredere în Reşiţa»”, inițiat și finanțat de Primăria municipiului, și sperăm că vom putea menține activitatea șahistă chiar și în aceste condiții grele. S-a putut vedea că și măsurile de securitate sanitară au fost deosebite. S-a jucat cu masca pe figură, cu mănuși, iar tuturor celor prezenți li s-a luat temperatura. Am încercat să luăm toate măsurile pentru a evita orice surpriză neplăcută. Comportamentul jucătorilor a fost în regulă, au înțeles aceste restricții și cred că am dovedit că se pot organiza activități cu un număr de concurenți destul de însemnat și fără a avea surprize neplăcute. Premiile au fost în bani, cupe, medalii și diplome. Fondul de premiere este de peste 3000 de lei, un fond foarte generos, cum n-am mai avut la Cupa Reşiţa de ceva timp. Trebuie să spun că este meritul Primăriei Reşiţa, și mulțumim pe această cale pentru sprijinul acordat pentru organizarea acestei competiții. Sperăm că în continuare Primăria va fi alături de noi”, a declarat Mihai Bolintiș.

Președintele Asociației Județene de Șah Caraș-Severin anunţă că forul tutelar intenţionează să mai organizeze  în 2020 alte câteva competiţii, pentru jucătorii dispuşi să înfrunte temperaturile tot mai scăzute de pe finalul anului.

About Vali Hora

Jurnalist cunoscut extrem de activ în viața sportivă a comunității

Check Also

Creşteri salariale pentru unii funcţionari publici în perioada pandemiei? PNL a sesizat Curtea Constituţională

Curtea Constituţională analizează sesizările PNL cu privire la două proiecte de lege adoptate cu majoritatea …

Lasă un răspuns