
Handbaliştii rosso-neri au cedat şi în faţa Stelei. Bojan Butulija: „La cum am jucat, mă mir că diferenţa e aşa mică”
Etapa a 7-a a Ligii Zimbrilor a programat astăzi la Sfântu Gheorghe partida Steaua Bucureşti – CSM Reşiţa, un joc pe care formaţia din capitală l-a abordat din postura de mare favorită. Iar confruntarea din teren a confirmat aşteptările: CSM Reşiţa a fost la înălţimea adversarului doar în primele 15 minute, după care bucureştenii au preluat iniţiativa şi s-au desprins treptat pe tabelă. Steaua a condus la pauză cu 13-10 şi s-a impus după 60 de minute cu scorul de 28-22. În acest meci, cel mai inspirat marcator al formaţiei reşiţene a fost Mledenciu, cu 6 goluri, secondat de Bahan, cu 4 reuşite. De cealaltă parte, golgheterul Stelei a fost Olaru, care a înscris de 6 ori în poarta CSM-ului.
„Ce să spun, în primele 15 minute am fost un adversar foarte bun, iar în restul meciului am jucat aşa de rău încât mă mir cum de e diferenţa aşa de mică. Cam atât pot spune, de data aceasta”, a declarat dezamăgit antrenorul Bojan Butulija.
„Încep prin a felicita echipa Stelei, care a făcut un joc bun. Şi noi am încercat să jucăm bine, avem câţiva colegi care ne-ar fi putut ajuta astăzi, dar din păcate ne lipsesc, astea sunt problemele din ziua de astăzi. În rest, ce să zic? Ne concentrăm pe cele două meciuri rămase şi sper să scoatem câteva puncte”, a spus Răzvan Mledenciu.
CSM Reşiţa: Szopka, Simulescu, Dumuta – Mledenciu (6), Bahan (4), Ignat (3), Trifkovic (2), Milosevic (2), Bărbuş (2), Kirsch (2), Daia (1), Radosavlevici, Starchenko, Bondoc, Jevtic.
Vineri este zi de pauză, iar sâmbătă turneul de la Sfântu Gheorghe va continua cu jocurile etapei a 8-a. CSM Reşiţa va întâlni de această dată echipa CSM Făgăraş, care nu stă nici ea foarte bine în clasament. Făgăraşul are o singură victorie şi ocupă deocamdată locul 13. Partida se va disputa de la ora 13.45 în sala „Kati Szabo”. Duminică, în ultima zi a competiţiei, rosso-nerii vor avea o misiune imposibilă contra liderului Dinamo.