Arhivă

Antrenament pentru neprevăzut! ISU Semenic şi partenerii au desfăşurat un amplu exerciţiu de intervenţie la un grav accident pe Dunăre

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Semenic” al județului Caraș-Severin a organizat și desfășurat în această dimineaţă un exerciţiu de intervenţie operativă la un scenariu dramatic, care prevedea o gravă coliziune pe Dunăre între două ambarcaţiuni de agrement. Scenariul simulat în cadrul exercițiului a inclus salvarea a 6 persoane, cu diferite traumatisme si leziuni, aflate la bordul celor două ambarcațiuni care au intrat în coliziune la aproximativ 100 de m de mal, precum și o situație operativă specială, constând în intervenția de stingere a focului ce a cuprins una din cele două ambarcațiuni, imediat ce a ajuns la mal.

Tipul exercitiului a fost unul de conducere, de tip combinat, cu mijloace și forțe în teren apartinând I.S.U. Semenic al județului Caraș-Severin, SVSU Moldova Nouă, Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, UPU-SMURD Reșița, Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin, Oficiului de Căpitanie Moldova-Nouă, Sectorului Poliției de Frontieră Moldova-Nouă, Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin şi Serviciului de Transporturi Navale Caraș-Severin.

 

Obiectivele principale ale exercițiului, constând în respectarea fluxului informational-decizional la nivelul structurilor antrenate, verificarea viabilității legăturilor de comunicații și a planurilor de intervenție/acțiune/răspuns, a capacității de reacție/decizie a structurilor din cadrul SNMSU la nivel local, exersarea /menținerea cooperarii intra/interinstituționale și antrenarea structurilor cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență produse, au fost atinse, fiind o reală experiență caștigată în ceea ce privește modul de acțiune privind eventualele situații de urgență care ar putea apărea în viitor.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?
Related Posts