Home / Banat / Jurnal de campanie

Jurnal de campanie

Nu am crezut, vreodată, că voi face parte dintr-un partid. Nu mi-a plăcut politica. În facultate, chinurile vieții mele au fost cursurile de Actualitate în presă, pentru că subiectul principal era, mereu, politica, politica și, iar, politica. Ca să nu mai spun că orele erau lunea, de la 8…
Dar iată că, uneori, vieții îi place să te surprindă. Și te trezești implicat, până peste cap, într-o campanie electorală. De afară, nu pare mare lucru – împărți niște pliante, apari pe la tv, faci promisiuni. Cel puțin, cam asta a fost impresia mea. Realitatea este cu totul alta. Nu știu cum este la alte partide, dar, pentru USR PLUS, este prima dată când participă la alegeri locale. Nu avem nici experiență, nici oameni care să se ocupe doar de asta. Doar noi, voluntari. A trebuit să facem de toate. Să strângem semnăturile necesare ca să putem candida. 50 pentru sate, 250 pentru orașe. Nu pare așa de mult, nu? Dar este, când doar o mână de oameni se luptă să o facă, fără a avea la dispoziție aparatul de partid de care dispun cei doi giganți ai scenei politice românești. Să nu mai spun de teama unora de a semna lista, în văzul tuturor.
Nu am terminat bine cu semnăturile, a început marea dosariadă – declarații peste declarații, pentru dosarelor candidaților. Încă nu înțeleg de ce nu se pot depune online. Am consumat topuri de hârtie. Vă dați seama câte tone de maculatură zac, inutile, prin podurile sau beciurile primăriilor, în loc să ocupe doar câțiva mega, pe un hard disk?
Credeam că ăsta a fost greul. Surpriză! Greul abia începe. Mai ales că avem doar câțiva membri activi. În Caransebeș, campania electorala a fost dusă de doua mâini de oameni, iar în Oțelu Roșu de o singură mână. Toți, voluntari, alergând între serviciu, sediu și teren.
Atâtea decizii de luat – poze de ales, sigle de pus. Am devenit experți în Facebook și orele optime de postare, pentru ca informația să ajungă la cât mai mulți oameni. Apoi textele – textele trebuie gândite astfel încât să creeze un impact emoțional, oamenii să empatizeze cu ce le spui tu. Și nu e ușor – ceea ce impresionează într-un oraș, nu are niciun ecou într-un sat. Am învățat din mers să ne adaptăm. Sunt sigură că, dacă mai aveam măcar 2 luni de campanie, am fi fost, cu toții, experți.
Apoi, mersul pe teren. Mersul pe teren este o poezie. Uneori una clasică, plină de rimă, când întâlnești oameni frumoși, politicoși, care ți se adresează respectuos, chiar dacă au alte opțiuni politice. Alte dăți, o poezie cu rimă albă – pliante rupte în față, acuze că USR-ul le taie pensiile, unii strigă “gheii, gheii!”, alții, pur și simplu, refuză să te asculte. Iar mie nu îmi plac poeziile cu rimă albă.
Au fost zile întregi în care ne-am văzut copiii doar seara. E dificil să faci politică oricum, dar când sunt deja două persoane din familie implicate, lucrurile se complică și mai tare. Dar merită, când știi că o faci pentru viitorul tuturor tinerilor din țara asta. Merită, când știi că o faci fără interese ascunse, când te știi cu sufletul împăcat.
În decursul unei luni, am trecut prin toate stările sufletești posibile – de la tristețea pe care ți-o lasă bătrânii rămași singuri, pentru că cei tineri au trebuit să plece ca să câștige bani, că aici nu au unde să muncească, la furia pe care ți-o stârnește un depozit de gunoi, trântit cu nepăsare în mijlocul unui cartier. De la durerea pe care ți-o provoacă neputința în fața unor cazuri deosebite, la bucuria pe care ți-o dă o frază precum “Să nu vă lăsați, băieți. Bravo!”
Și, după o lună de alergături, planuri, filme și filmulețe, postări și împărțit de pliante, a venit ziua Z. 27 septembrie 2020.
Până la ora 21, singurul lucru important pe care l-am făcut a fost să votăm. Apoi s-a dezlănțuit furtuna, la Caransebeș. Telefoane, mesaje, verificarea obsesivă a site-ului roaep. Primele voturi, în câteva secții. Primul șoc – neașteptat de puține. Nu facem pragul. Unghii roase, delegați care nu ne mai dau cifrele. Voturi pentru Consiliul Local, rătăcite în urna primarului. Voturi pentru primar, rătăcite în cea de Consiliu Județean. Situația se echilibrează, cât de cât. Încă suntem în cărți. De la Oțelu Roșu nu primesc nimic.
Pentru primar, situația este clară, ne învârtim în jurul lui 4%. Ne așteptam la un scor mic, dar, parcă, ăsta e prea mic. Ne concentrăm pe Consiliul Local. Pe roaep încep să apară primele procese verbale. Le contraverificăm cu ce avem de la delegați. E de bine, în unele secții am luat mai mult decât aveam noi trecut. Voturile alea rătăcite prin alte urne.
Se face 4 dimineața. La Oțelu, din ce am, situația este, bineînțeles, roșie. Nimic nou. La Caransebeș avem 16 secții verificate, 4 cu datele primite de la oamenii noștri și una al cărei delegat nu ne trimite nimic. Stăm încă bine, peste 7%. Dăm de delegatul misterios și ne desumflăm ca un balon înțepat. Ne lipsesc 4 voturi. 4 voturi amărâte. Pe site nu se mai încarcă nimic. Plecăm pleoștiți, fiecare pe la casele noastre.
Ajunsă aici, mai fac o încercare.
Au mai apărut 4 procese verbale. Diferența s-a micșorat la 3 voturi. Cruntă soartă, minime șanse să se schimbe ceva. Ne culcăm, amărâți.
Dimineața, primul lucru pe care îl fac este să deschid roaep-ul. E încărcat și ultimul process verbal. Destul de multe diferențe față de rezultatele parțiale primite. Pragul de 7% înseamnă 616 voturi. Noi avem 617. Îmi este și teamă să zic cu voce tare. Îi spun, șoptit, lui Dragos, apoi îl îndemn să nu se bucure până nu avem totul oficial, de la BEC. Se face ora 14. Primim confirmarea. Avem doi oameni în Consiliul Local Caransebeș.
Mă bufnește râsul. Suntem un fel de Mircea Geoană, doar că varianta care strigă “Mihaela, dragostea mea” dimineața, dupa ce a fost supărat seara, nu în stilul clasic. E mai bine așa, oricum.
La Oțelu am facut 6%. Nu e rău pentru 3 oameni care au dus totul în spate. Dar nu am făcut pragul. Data viitoare va fi mai bine, sunt sigură. Cum, la fel de sigură sunt că și la Caransebeș va fi mai bine data viitoare, pentru că cei doi consilieri ai noștri vor dovedi că se poate face politică și fără interese, având ca scop doar dezvoltarea orașului. Dragoș și Sanda vor să facă treabă și o vor face bine.
S-a înserat și e liniște. Niciun text de compus rapid, niciun program de făcut …în casă e cald și miroase a plăcintă. Mi-a fost dor de viața asta relaxată. Abia aștept să mă bucur de ea, din nou. Doar că, în decembrie, sunt parlamentarele. Cred că trebuie să turăm, iar, motoarele.

Cristina Curelea, Alianța USR Plus

About cristian.frant

Check Also

Scapă situaţia de sub control? Pandemia a mai înregistrat azi un nedorit record: peste 6400 de cazuri noi

6481 de cazuri noi de coronavirus au fost luate în evidenţă în ultimele 24 de …

Lasă un răspuns