Sorţii nu au fost deloc blânzi cu ACS Banat Girls, formaţie nou-promovată în primul eşalon al fotbalului feminin românesc. Reşiţencele au debutat cu un eşec acasă contra Fortunei Becicherecu Mic, echipă clasată anul trecut pe locul trei, şi se pregătesc acum pentru un joc la fel de greu, pe terenul grupării Vasas Femina Odorhei, ocupanta locului patru în campionatul anterior. Dincolo de valoarea adversarelor, ACS Banat Girls a primit o grea lovitură săptămâna trecută, chiar înaintea primului meci: antrenorul Daniel Amariei a rămas fără cinci jucătoare, depistate pozitiv la testările COVID. Fetele aflate acum în izolare se simt foarte bine, nu au simptome ale bolii, iar oficialii Banat Girls speră că a fost vorba doar despre rezultate fals-pozitive. O nouă testare, care va confirma sau va infirma primele rezultate, este programată mâine, 9 septembrie.

„Cele cinci jucătoare se simt bine, nu au simptome. Conform protocolului, au fost la UPU, li s-au făcut analize, sunt perfect OK, sunt izolate aici, în Reşiţa, comunicăm cu ele telefonic şi sperăm să fie o eroare de testare. Potrivit protocolului, refacem testările la 7 zile, vom vedea atunci rezultatele. Din păcate, problema aceasta ne-a luat prin surprindere, pentru că am rămas doar cu 13 jucătoare. Am terminat meciul contra Fortunei cu doi portari în teren, am introdus în teren portarul de rezervă ca jucătoare de câmp. A fost foarte greu să ducem meciul 90 de minute, pentru că adversarele au avut o condiţie fizică foarte bună. Mă bucur totuşi că nu avem nicio accidentare, suntem la limită cu cele 13 jucătoare avute la dispoziţie, şi vedem ce va fi. Ne aşteaptă din nou un meci foarte greu la Odorhei. Din păcate, n-am avut foarte multă baftă la tragerea la sorţi, era mult mai bine să debutăm cu o victorie, altul era moralul echipei, dar sunt 100% convins că fetele vor trece cu bine peste acest moment greu”, a declarat antrenorul Daniel Amariei.

Dacă vor avea rezultate negative la testarea din această săptămână, cele cinci fotbaliste ar putea evolua în următorul meci. Din păcate, ACS Banat Girls se confruntă şi cu o altă problemă: adversara din weekend, Vasas Femina Odorhei, a solicitat Federaţiei devansarea partidei cu reşiţencele. Astfel, jocul programat iniţial pe 12 septembrie ar urma să aibă loc cu o zi mai devreme, adică vineri, 11 septembrie, de la ora 11.00. În acest caz, situaţia devine complicată, pentru că rezultatele testărilor ar urma să fie cunoscute abia joi, când lotul ACS Banat Girls ar fi deja pe drum. Oficialii grupării reşiţene au contestat devansarea partidei, şi aşteaptă acum decizia finală a Federaţiei.

foto: Miruna Mihancea

Leave a reply