Home / Banat / 2 scenarii pentru începerea școlii în Reșița

2 scenarii pentru începerea școlii în Reșița

Acestea au fost stabilite în urma întâlnirii comune de lucru dintre Primăria Municipiului Reșița și Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin cu managerii unităților de învățământ preuniversitar de stat de pe raza municipiului.

Astfel, s-a stabilit că școala începe în data de 14 septembrie  cu scenariul aprobat de Consiliul de Administrație al fiecărei unități școlare având la bază consultarea părinților  și a partenerilor sociali.

Scenariul 1 presupune prezența tuturor elevilor, zilnic, în sălile de clasă și se aplică la Centrului școlar de educație incluzivă ”Aurora”, Colegiul Național ”Diaconovici-Tietz” cu grădinițele arondate, cu excepția Școlii de Beton, a școlii din Sacu și Școlii nr.5. Tot pe scenariul 1 vor funcționa și grădinițele cu program prelungit  ”Dumbrava minunată”, ”Floarea Soarelui”, ”Palatul fermecat”, ”Riki-Priki” și școlile gimnaziale Mihai Peia, nr.2, nr.7, nr.8 și nr.9.

Scenariul 2, care presupune participarea zilnică a tuturor elevilor din ciclul primar și clasele a 8-a, și revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu,  se va aplica la Centrul ”Primăvara”, Colegiul economic al Banatului Montan, Colegiului Tehnic, Colegiul Național ”Traian Lalescu”- cu excepția școlilor și grădinițelor arondate care vor urma scenariul 1. Tot scenariul 2  se va aplica și la Liceul de Artă ”Sabin Păuța”, la Liceul Teologic Baptist și la Liceul ”Traian Vuia”.

Pentru începerea cursurilor în bune condiții, în perioada 8-9 septembrie a.c., spațiile școlare vor fi dezinfectate, iar pentru îndeplinirea condițiilor igienico-sanitare vor fi puse la dispoziție dezinfectanți și măști.

Totodată, municipalitatea a asigurat și un număr de 610 tablete pentru ca elevii fără posibilități materiale să poată participa la activitățile didactice online.

În plus, administrația locală va susține financiar testarea întregului personal care funcționează în unitățile de învățământ prin organizarea a două puncte de testare în cabinetele medicale școlare de la Colegiul Național „Traian Lalescu” și Colegiul Național „Mircea Eliade”, dar și achiziționarea materialelor necesare potrivit normelor în vigoare.

About Daniela Tudor

Check Also

ANUNŢ OPRIRE APĂ ORAVIȚA în data de 07.06. 2021 –str Răcășdiei (parțial)

În vederea  eliminării unei avarii apărute pe str.Răcășdiei, se va opri furnizarea apei în data …

Lasă un răspuns