Încep înscrierile în competiţia E.ON Energy Globe Award România 2018
Cea de-a treia ediţie a E.ON Energy Globe Award România va fi lansată la 1 mai, când toţi cei care au proiecte, idei sau soluţii inovatoare în domeniul eficienţei energetice şi protejării mediului înconjurător le pot înscrie, până la data limită, 31 mai a.c., pe portalul www.energyglobe.ro.
Înscrierea este simplă şi nu ar trebui să dureze mai mult de câteva minute. Tot ceea ce trebuie să facă cei interesaţi este să intre pe www.energyglobe.ro şi să completeze în secţiunea „Înscriere” un formular în care să menţioneze descrierea proiectului sau a soluţiei cu care doresc să intre în concurs. Îşi cresc şansele de eligibilitate proiectele care sunt însoţite de informaţii cât mai clare şi detaliate.
Competiţia este deschisă pentru orice persoană fizică sau juridică din România, respectiv comune, municipalităţi, societăţi comerciale, instituţii ştiințifice şi de cercetare, organizații de stat, organizaţii neguvernamentale, școli sau universităţi.
La fel ca în ediţiile precedente, sunt cinci categorii în care pot fi înscrise propunerile competitorilor: Companii, Municipalităţi, Do it yourself, Tineret şi Idei. Dacă în primele patru categorii sunt eligibile proiectele aflate în diverse faze de realizare, în cea de-a cincea vor fi incluse doar acele iniţiative sau idei încă neimplementate.
Proiectele câștigătoare la fiecare categorie în parte vor fi recompensate cu premii valoroase, vor fi promovate și se vor bucura de un larg interes din partea opiniei publice. Selectarea şi evaluarea acestora se va realiza de către un juriu independent, format din specialişti de renume, iar decernarea premiilor va avea loc în cadrul unei ceremonii speciale, Gala E.ON Energy Globe Award România care va avea loc în luna octombrie la Bucureşti. Marele câştigător se va califica la etapa internațională a Energy Globe Award.