Home / Banat / Reșițenii alături de jandarmii cărășeni de ziua Jandarmeriei Române

Reșițenii alături de jandarmii cărășeni de ziua Jandarmeriei Române

La aniversarea celor 168 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române, în Centrul Civic al Municipiului Reșitei s-au desfășurat o serie de acțiuni dedicate Zilei Jandarmeriei Române. Cu mic cu mare reșițenii au venit în Centrul Civic să asiste la o serie de exerciții demonstrative efectuate de către
jandarmii din cadrul Grupării Mobile Timișoara și din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, chiar in fața Palatului Administrativ.
Demonstrații de arte marțiale, dresaj cu câinii de serviciu și o intervenție a subunității antiteroriste într-un caz de luare de ostatici i-au încântat pe cei prezenți.
De asemenea, în sala de ședințe a Palatului Administrativ a avut loc o ședință festivă, în prezența oficialităților județene, a șefilor de arme, dar și a celorlalți șefi de instituții cu care Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin colaborează. Cu acest prilej, prefectul județului, Matei Lupu a dat citire mesajului Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, iar lt.col. Dina-Mănoiu Ionel a dat citire mesajului Inspectorului General al Jandarmeriei Române, col. Sebastian Cucoș. In cadrul activității au fost înmânate plachete și diplome aniversare celor prezenți, totodată fiind înaintați în gradul următor înaintea expirării stagiului minim, un ofițer și 6 subofițeri, după cum au precizat reprezentanții IJJ Caraș-Severin.

About editor editor

Check Also

Un autoturism a fost cuprins de flăcări pe autostrada A1

In jurul orei 10:30, autoritățile din Timișoara au fost solicitate să intervină  pentru stingerea unui …

Lasă un răspuns