Prețul energiei electrice tot crește, capabilitățile energetice naturale ale Banatului rămân ne exploatate
”În al treilea trimestru al acestui an, România a înregistrat cea mai mare creştere a preţului angro al energiei electrice, potrivit datelor Comisiei Europene. Preţul a crescut cu peste 50% faţă de aceeaşi perioadă din 2016.
Datele DG Energy, Directoratul pentru Energie, organism al Comisiei Europene, arată că, în al treilea trimestru al acestui an, preţul mediu angro al energiei electrice vândute pe platformele de tranzacţionare (wholesale baseload electricity prices) a înregistrat în România cea mai mare creştere din toată Europa.
Este vorba despre o media a preţului pentru energia electrică vândută „în bandă”, pe pieţe, scrie ECONOMICA.NET.
În plus, acest preţ a fost, pentru România, mult mai mare decât media europeană.
„În al treilea trimestru al anului 2017, preţul mediu angro al energiei electrice vândute pe platformele de tranzacţionare a fost, în Europa, de 38 de euro/MWh, ceea ce înseamnă o creştere modestă (7%), faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În comparaţie cu trimestrul al treilea din 2016, cea mai mare creştere de preţ a fost înregistrată în România (52%), urmată de Slovenia şi Ungaria (fiecare cu 41%), în timp ce Marea Britanie a fost singura ţară în care s-a putut observa o scădere a preţurilor, de 2,2%”, se arată în raportul DG Energy.
Comparând cifrele publicate, se poate trage lesne concluzia că acest preţ a fost, în România, peste media europeană şi peste preţul raportat în mai multe state din vestul Europei.
Astfel, în România se înregistra un preţ mediu de 50,2 euro/MWh, peste media europeană de 38 de euro/MWh, conform datelor DG Energy. Este mai mult decât în statele din zona noastră, cu excepţia Ungariei, şi vorbim despre ţări în care ponderea energiei din surse fosile, deci mai scumpe, este mai mare decât în România – spre exemplu, în Polonia preţul a fost de 38,4 euro, iar în Bulgaria 39,5 euro.
Preţurile de la noi au fost mai mari decât cele din Germania, Spania, Austria, Franţa Irlanda, Marea Britanie, ca să nu mai vorbim despre ţările nordice, acolo unde energia din surse hidro este totuşi foarte întâlnită.
Iar toate aceste fluctuații apar în condițiile în care potențialul energetic natural al României și în special al Banatului rămâne aproape nexploatat. Un pas important a fost făcut de către Guvern și ministrul energiei Toma Petcu care au modificat cadrul legislativ pentru a facilita construcțiile hidrotehnice. De altfel, chiar în timpul vizitei în Caraș-Severin Petcu a explicat că ridicarea barajului de la Cornereva și continuarea lucrărilor la hidrocentrala de acolo sunt foarte importante și fac parte din strategia de viitor a Ministerului Energiei.