Întruniți la Universitatea de Vest din Timișoara în acest sfârșit de săptămână, reprezentații universităților Consorțiului „Universitaria”, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București, și-au reafirmat disponibilitatea de a se implica în identificarea soluțiilor pentru continuarea dezvoltării învățământului superior din România.

 

În cadrul întâlnirii, a fost adusă în discuție finanțarea universităților, cerându-se explicit creșterea finanțării instituționale pentru anul 2018 cu sumele necesare acoperirii majorărilor salariale prevăzute în Legea 153/2017, inclusiv a diferențelor rezultate în urma introducerii indemnizației pentru deținerea titlului științific de doctor, precum și alocarea de fonduri din bugetul MEN pentru plata sumelor datorate salariaților în baza sentințelor judecătorești și a legii nr. 85/2016. De asemenea, s-a solicitat o recalculare a alocărilor pe student echivalent unitar astfel încât să reflecte creșterile salariale din ultima perioadă.

 

În plus, reprezentanții Consorțiului susțin distribuirea a 1% din finanțarea de bază a universităților pentru cercetarea universitară, pe criterii competitive. Având în vedere contribuția universităților membre ale Consorțiului la producția științifică a României, aceștia solicită implicarea reprezentanților Consorțiului în elaborarea metodologiei de finanțare.

 

De asemenea, conducerile celor cinci universități consideră că orice discuție referitoare la o nouă lege a educației nu poate fi legitimă fără implicarea reprezentanților universităților membre ale Consorțiului – universitățile românești clasate pe primele poziții în ierarhizările internaționale. Acestea își manifestă interesul și angajamentul pentru participarea la elaborarea legii educației, de la stadiu de idee până la detalii legate de normele metodologice de aplicare.

 

Reprezentanții Consorțiului se declară îngrijorați de ce se întâmplă cu finanțarea competitivă a cercetării în România. Aceștia constată unele incidente nefericite în derularea ultimelor competiții: criterii de evaluare interpretabile, renunțarea la evaluatorii internaționali, precum și alte insuficiențe procedurale. Mai mult decât atât, universitățile membre ale Consorțiului solicită publicarea datelor în baza cărora Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior propune finanțarea suplimentară și cea de bază, pentru a elimina orice supoziție de manipulare sau falsă raportare.

 

Toate aceste subiecte, cât și altele discutate în cadrul Consorțiului, sunt abordate pe larg în cadrul rezoluției care a fost redactată la finalul întâlnirii din acest sfârșit de săptămână, document disponibil în atașament.

Leave a reply