Timp de trei zile, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ, în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând 316 sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi, 210 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum. Au fost reţinute 19 permise de conducere.

În perioada 28  – 30 iulie a.c., poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive  şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.

 

Astfel, poliţiştii au aplicat 316 sancţiuni contravenţionale în valoare de 85.696 de lei, dintre care 210 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum și 14 pentru depășire neregulamentară.

Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reţinute în vederea suspendării 19 permise de conducere pentru nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, a limitelor legale de viteză și pentru consum de alcool și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

Și în această săptămână poliţiştii rutieri continuă acţiunile.

 

La data de 29 iulie a.c., în jurul orei 15.30, un bărbat de 40 de ani, din Olt, a condus un autoturism pe D.N. 6, dinspre Caransebeș spre Orșova. Pe raza localității Mehadia, la km 387+700, având alte preocupări în timpul mersului, bărbatul a pătruns pe contrasens unde a fost acroșat de un autotir ce tracta o semiremorcă și ulterior lovit frontal de către un autovehicul transport-persoane ce tracta, de asemenea, o semiremorcă.

 

În urma accidentului, patru pasageri de cetățenie bulgară din autovehiculul transport-persoane au fost răniți. Unul a fost rănit grav iar alți trei au suferit răni ușoare, toți fiind transportați la spitalul din Drobeta Turnu Severin pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene i-au testat pe cei trei conducători auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La data de 30 iulie a.c., în jurul orei 03.00, polițiștii rutieri din Caransebeș au procedat la oprirea unui autoturism care circula pe strada Nicolae Bălcescu din localitate.

Întrucât conducătorul autoturismului în vârstă de 25 de ani, din Timiș, emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

În jurul orei 04.15, polițiștii din Moldova Nouă au depistat pe șoseaua Nicolae Titulescu din localitate un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 35 de ani, din Grădinari.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii l-au condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

La aceeași dată, în intervalul orar 08.00 – 08.30, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Reșița au oprit pentru control o autoutilitară și un autoturism care se deplasau pe D.J. 582, pe raza localității Văliug. Polițiștii i-au identificat pe cei doi conducători auto în vârstă de 33, respectiv 48 de ani, din Moldova Nouă și Reșița și i-au testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,66, respectiv 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei în cauză au fost conduși la spitalul din Reșița unde li s-au recoltat mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii efectuează cercetări în aceste cazuri pentru conducere sub influența alcoolului.

 

Tot ieri, 30 iulie, în jurul orei 13.30, a avut loc un accident rutier pe D.J. 581, în afara localității Lupac.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii municipiului Reșița au stabilit că un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Dolj, a condus o autoutilitară pe D.C. 75 iar la intersecția cu D.J. 581 nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Reșița, intrând în coliziune cu acesta.

În urma impactului, ambele autovehicule au părăsit partea carosabilă, o pasageră în vârstă de 71 de ani din autovehiculul care circula regulamentar fiind rănită grav.

Niciunul dintre șoferi nu se afla sub influența alcoolului.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Azi, 31 iulie, în jurul orei 02.00, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control un motociclu care se deplasa pe strada Episcopiei din Caransebeș.

Conducătorul motociclului în vârstă de 26 de ani, din Caransebeș, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i s-au recoltat două mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

Leave a reply