Prima Pagina / Banat / MTS îi va premia pe medaliații de la Jocurile Francofoniei cu 8.000 de lei pentru aur, 3.000 – argint și 2.000 – bronz

MTS îi va premia pe medaliații de la Jocurile Francofoniei cu 8.000 de lei pentru aur, 3.000 – argint și 2.000 – bronz

Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a declarat, marți seara, pentru AGERPRES, că instituția pe care o conduce îi va premia cu 8.000 de lei pe medaliații cu aur la Jocurile Francofoniei, argintul va fi recompensat cu 3.000 de lei, iar bronzul cu 2.000 de lei.

„Este un moment de fericire pentru noi. Ne bucură enorm de mult rezultatele obținute de sportivii noștri, iar Ministerul Tineretului și Sportului îi va premia pe medaliații la Jocurile Francofoniei. Medalia de aur va fi recompensată cu 8.000 de lei, cea de argint cu 3.000, iar cea de bronz cu 2.000. Sunt 31 de medalii, dar surpriza a fost aurul la luptele africane, acolo unde organizatorii nu se așteptau să vină un alb să câștige. Îi felicit pentru că ne-au reprezentat cu cinste și sperăm să obțină rezultate din ce în ce mai bune”, a spus ministrul.

Marius Dunca apreciază progresul făcut în ultima perioadă de luptele românești și așteaptă „o surpriză plăcută” din partea sportivilor de la această disciplină la Jocurile Olimpice din 2020. „Ei demonstrează cu pot fi primii în lume și cred că trebuie să îi scoatem în evidență pentru că merită. Luptele sunt pe un trend ascendent, au luat 15 medalii din cele 31 obținute de România la aceste Jocuri ale Francofoniei. Sper ca în viitor, și aici mă refer la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice, acești sportivi, acești luptători să ne facă o surpriză frumoasă. Pentru că barometrul în sport rămâne participarea la Jocurile Olimpice”, a adăugat Dunca.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O parte a delegației României prezentă la Jocurile Francofoniei, desfășurate la Abidjan (Cote d’Ivoire) în perioada 21-30 iulie, a fost întâmpinată, marți seara, la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă de ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca.

Lotul de lupte a obținut la Jocurile Francofoniei 15 medalii, cele mai multe din delegația României. 12 medalii au fost obținute la lupte olimpice: aur — David Dobre (65 kg), Vlad Caras (97 kg); argint — Mădălina Simona Tudor (55 kg), Denisa Iulian Fodor (60 kg), Raul Donu (61 kg), Roman Duscov (70 kg); bronz Mădălina Linguraru (48 kg), Marin Filip (57 kg), Mădălin Mînzală (74 kg), Cătălina Axente (75 kg), Ion Pîslaru (86 kg), Kriszta Incze (63 kg). Alte 3 medalii au fost cucerite la lupte africane: aur — Mădălina Linguraru (48 kg), Mădălin Mînzală (74 kg); bronz — Cătălina Axente (75 kg).

În total, la ediția 2017 a Jocurilor Francofoniei, România a obținut 31 de medalii, dintre care 8 de aur, 9 de argint și 14 de bronz.

România a participat cu 57 de sportivi, la 6 discipline (atletism, tenis de masă, lupte libere și africane, judo, baschet feminin, ciclism pe șosea), la a opta ediție a Jocurilor Francofoniei, găzduită de orașul Abidjan din Cote d’Ivoire.

La precedenta ediție a Jocurilor Francofoniei, desfășurată la Nisa, în Franța, România a cucerit 23 de medalii, 9 de aur, 10 de argint și 4 de bronz. Dacă până acum a participat la ambele segmente ale Jocurilor Francofoniei, sport și cultură, anul acesta România a fost reprezentată doar în întrecerile sportive.

Sursa: agerpres.ro

About editor editor

Lasă un răspuns