Ajutoare de urgență pentru 463 de familii afectate de calamități naturale ori probleme grave de sănătate
Guvernul a aprobat, astăzi, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 1.272.700 de lei, pentru sprijinirea a 463 de familii şi persoane singure, afectate de calamități naturale, incendii ori probleme grave de sănătate ce pot conduce la riscul de excluziune socială.
Hotărârea acordă suma de 1.272.700 astfel:
Ø unui număr de 120 familii aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, în sumă totală de 324.900 lei, din judeţele: Alba, Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea;
Ø unui număr de 35 familii aflate în situații de necesitate cauzate de calamități naturale, inundații și alunecări de teren, în sumă totală de 139.500 lei, din judeţele: Caraș-Severin, Neamț, Olt, Suceava, Vâlcea, Vrancea. Aceste persoane au fost afectate de calamități naturale, respectiv precipitații abundente, dar și alunecări de teren, cazuri izolate înregistrate în perioada iunie 2016 – mai 2017;
Ø unui număr de 308 familii şi persoane singure care se confruntă cu situații deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în sumă totală de 808.300 lei, din județele: Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinţi, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și din municipiul București.
Beneficiarii acestor ajutoare au fost identificați în urma anchetelor sociale realizate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București. Aceste ajutoare de urgență se plătesc din fondurile prevăzute cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii și Justiţiei Sociale.