Muzeul Banatului Montan Reșița vă invită să luați parte sâmbătă, 20 mai, ora 1700 , la vernisajul expoziției de pictură „Suferința viului” a artistului plastic Daniel Dăian. Într-o prezentare expresivă, artistul plastic John Pîrva spunea despre Daniel Dăian:

”Desigur îl cunoaștem pe Daniel Dăian – poetul și ne-am familiarizat cu universul său de creație literară; faptul că prin  “Suferința Viului” contemplăm pe simeză lucrări de pictură  realizate de el nu este decât un demers firesc al travaliului artistic al Poetului, reprezentat astăzi într-un mod și o maniera originală, marca Dăian, exprimat de data aceasta în forme, culori, linie și, nu în ultimul rând- mesaj artistic de mare ținută în lucrări de pictură executate pe pânză.

Expresivitatea acestor picturi ne trimite undeva într-o lume a grotescului iscusit modelat de artist pentru a ne pune în fața unei reflecții proprii cu conștietizarea lumii decadente care ne caracterizează.

Ceea ce noi numim reprezentare figurativă a formelor reconoscibile în pictura lui Dăian cum ar fi portretul sau mâinile nu este altceva decât contorsionarea fragmentului de realitate iscusit percepută si transpusă în pictura sa, în context cu mesajul puternic transmis de abordarea suprarealistă și alteori cubistă a tehnicii de lucru.

Abordarea acestui gen de expresivitate artistică pe care Dăian o face în pictura sa este firească și vine tot așa de firesc să completeze ceea  ce Dăian deja face cu măiestrie în opera sa de creație literară – Poezia.

Dacă picturile lui Daniel Dăian au darul să ne lase fără cuvinte, iată că Poetul intervine și plasează cu iscusință cuvintele lângă ele completând si întregind astfel universul creat de el. Pentru că daca o pictură face cât o mie de cuvinte, în cazul artistului și poetului Dăian aceste mii de cuvinte sunt sintetizate în câteva versuri expuse împreună cu lucrările sale.”

Leave a reply