PLASAT SUB CONTROL JUDICIAR PENTRU 60 DE ZILE PENTRU FURT CALIFICAT
Polițiștii municipiului Reșița au efectuat cercetări față de un bărbat în vârstă de 39 de ani, bănuit că a sustras o centrală termică din sediul unei instituții publice. Față de el s-a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că la comiterea faptei a participat încă o persoană.
În urma probatoriului administrat de către polițiștii municipiului Reșița – Biroul Investigații Criminale, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Reșița, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, la data de 14 mai a.c., în jurul orei 00.10, o patrulă mixtă formată dintr-un polițist și un jandarm au depistat în flagrant pe strada Căminelor din Reșița, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Reșița, care a intrat prin efracție în sediul unei instituții publice de unde a sustras o centrală termică în valoare de aproximativ 20.000 de lei.
Polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore și l-au prezentat ieri magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița care au dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că la comiterea faptei ar fi participat încă un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Reșița. Acesta a fugit de la domiciliu imediat după săvârșirea faptei. În continuare se desfășoară activități în vederea depistării acestuia.