USL 2 2014-11-10 ion mocioalcaPSD este singurul partid care are un program politic, pe care l-a prezentat în fiecare colţ de judeţ, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Reşiţa, liderul social-democraţilor cărăşeni, deputatul Ion Mocioalcă.

„Campania electorală din acest an pentru alegerile parlamentare a fost una liniştită. Deşi aparent ar favoriza partidele mari, eu cred că nimeni nu a fost oprit să bată judeţul în lung şi-n lat şi să îşi promoveze doctrina sau programul politic. Aceia care au astfel de program. Eu, din păcate, am văzut că numai PSD are un program politic în momentul de faţă. Despre acest program vă pot spune că a fost extrem de bine primit de către oameni şi cel puţin noi, cei care l-am promovat, l-am dus prin fiecare colţ de judeţ”, a afirmat Ion Mocioalcă.

Tot vineri, conducerea PSD Caraş-Severin s-a întâlnit şi cu aleşii locali, pentru a discuta problemele de campanie şi cele organizatorice.

„Am bătut peste 90% din localităţile judeţului, pentru că ne interesa şi feedback-ul oamenilor după aceste vizite electorale. Ne interesau problemele pe care le întâmpină liderii noştri în teritoriu, în organizarea campaniei electorale şi, nu în ultimul rând, am pregătit acţiuni, zic eu, decisive pentru câştigarea alegerilor în Caraş-Severin. Ne-am organizat inclusiv pentru ziua votului, care este la fel de importantă ca şi această ultimă săptămână care ne-a mai rămas din campania electorală”, a precizat liderul PSD Caraş-Severin. AGERPRES/(AS – autor: Paula Neamţu, editor: Florin Marin)

www.agerpres.ro

Leave a reply