Promovarea turismului, prin proiectul ”Poteci pentru ciclismul montan în regiunea Banat”

Banat Mountain Bike MaratonProiectul ”Poteci pentru ciclismul montan în regiunea Banat”, care s-a desfăşurat pe parcursul unui an prin activităţi organizate în comun de România şi Serbia, a dus la o mai bună cunoaştere a culturii, istoriei, limbilor din ţările partenere şi la creşterea gradului de informare privind turismul cultural şi sportiv în zona inclusă, au menţionat luni iniţiatorii.

”Timp de un an, asociaţia noastră, în parteneriat cu cele două primării, din Berzasca şi Golubac – Serbia au implementat acest proiect finanţat de către Uniunea Europeană. A fost un proiect la care noi am lucrat cu mult drag, pentru că este ceea ce facem noi de obicei, respectiv, mountain bike şi promovarea acestui tip de turism, de data aceasta într-un loc special pentru noi, cei de aici, dar şi pentru România, şi anume, în Clisura Dunării”, a declarat Cătălin Gavrilă, preşedinte al Asociaţiei Bike Attack din Reşiţa, într-o conferinţă de presă care a marcat încheierea proiectului.

Potrivit acestuia, mountain biking-ul a fost folosit, pe lângă modul de promovare a turismului, şi ca o metodă de educaţie, fapt pentru care a fost creată o metodologie şi au fost selectaţi 20 de tineri, care au participat la seminarii de formare de ghizi de mountain biking. De asemenea, a fost folosită o metodă prin care acestor tineri li s-a generat dorinţa de a ieşi în natură. Nu în ultimul rând, tinerilor implicaţi le-au fost scoase la iveală abilităţile pe care le au, dar care au fost ascunse din cauza modului de viaţă modern pe care îl trăiesc.

Proiectul ”Poteci pentru ciclismul montan în regiunea Banat” s-a desfăşurat în perioada octombrie 2015 – octombrie 2016, ca un parteneriat între Primăria Berzasca ca lider de proiect, din judeţul Caraş-Severin, Primăria Golubac din Serbia şi Asociaţia Bike Attack din Reşiţa. Temele abordate pe parcursul proiectului au fost turismul sustenabil, moştenirea culturală comună între cele două ţări, ciclismul montan şi educaţia nonformală a tinerilor.

Activităţile desfăşurate au fost susţinute şi de o serie de bunuri şi echipamente achiziţionate în cadrul proiectului. Astfel Asociaţia Bike Attack a achiziţionat şase biciclete mountain-bike, patru kituri GPS, un laptop, o motocoasă, precum şi consumabile pentru marcarea traseelor şi implementarea proiectului.

”Ceea ce m-a bucurat foarte mult, la finalul acestui proiect, este atitudinea deosebit de pozitivă a tinerilor. De asemenea, sunt bucuros deoarece sunt deja turişti care ne cer informaţii şi care au parcurs aceste trasee, în afara proiectului”, a mai spus Cătălin Gavrilă.

În cadrul proiectului au existat 120 de beneficiari direcţi ai evenimentelor organizate, a crescut atractivitatea zonelor implicate în proiect prin cele cinci activităţi organizate în comun de Serbia şi România în această regiune, s-a facilitat o mai bună cunoaştere a culturii, a istoriei, a limbilor din ţările partenere şi a fost crescut gradul de informare cu privire la turismul cultural şi sportiv în zona inclusă, prin intermediului ghidului publicat.

Proiectul, a cărui valoare a depăşit 260 mii de euro, a fost finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia. AGERPRES/(AS – autor: Paula Neamţu, editor: Nona Jalbă)

FOLOSIREA ACESTEI ŞTIRI ÎN MEDIUL ONLINE IMPLICĂ CITAREA SURSEI CU LINK SPREwww.agerpres.ro

Lasă un răspuns