Omul de afaceri Iosif Armaş a scăpat de arestul preventiv şi a intrat în arest la domiciliu, în Bucureşti, după ce Curtea de Apel Timişoara (CAT) a admis, luni, contestaţia inculpatului.
‘CAT admite contestaţiile formulate de inculpaţii Armaş Iosif, Răiescu Filip, Adamescu Gavril, Costea Valentin, Mihu (fostă Borza) Monica Angela şi Oprea Victoriţa împotriva Încheierii penale din 1 iunie 2016, pronunţate de Tribunalul Caraş-Severin. Desfiinţează Încheierea penală contestată şi, rejudecând, respinge propunerea formulată de DIICOT Caraş-Severin privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor (amintiţi, n.r.) şi înlocuieşte măsura arestării preventive luate faţa de inculpaţi cu arestul la domiciliu, până în data de 5 iulie 2016 inclusiv’, arată Soluţia Camerei de consiliu a CAT, pronunţată luni.
Decizia este definitivă, iar măsura arestului la domiciliu va fi verificată după 30 de zile.
Armaş este cercetat în dosarul în care este acuzat de delapidare şi bancrută frauduloasă privind devalizarea complexului Băile Herculane, cu un prejudiciu estimat la 30 de milioane de euro.
Potrivit procurorilor DIICOT, suspecţii Armaş Iosif, preşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. Hercules S.A. Băile Herculane, acţionar şi administrator special al S.C. Argirom Internaţional S.A. Bucureşti, care deţinea peste 60% din acţiunile S.C. Hercules, Răiescu Filip, director general al S.C. Hercules S.A., şi Adamescu Gavril, director economic al aceleiaşi societăţi, au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane. Acest grup avea drept scop scoaterea activelor/bunurilor S.C. Hercules S.A. din patrimoniul societăţii şi, totodată, însuşirea pentru membrii grupului a sumelor de bani obţinute din valorificarea acestor active.
În acelaşi dosar sunt cercetaţi şi doi dintre lichidatorii societăţii, dar şi funcţionari publici din cadrul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
De asemenea, în cauză este cercetat sub control judiciar şi fostul manager al S.C. Hercules S.A., Ilie Iova, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă) www.agerpres.ro