România Curată: Turul Marilor Tunuri – Timișoara. De la vilele “baştanilor”, la ogorul Daimler GALERIE FOTO VIDEO

de Daniel Befu

Într-o zi friguroasă și pe o ploaie măruntă și deasă, Turul Marilor Tunuri de la Timișoara a pornit sâmbătă cu zeci de participanți din spatele magazinului Bega, iar după numai un kilometru ne-am și oprit. Cum Timișoara nu putea rata ca ”obiectiv”, clanurile de baștani care au pus mâna pe 144 de vile (cifră oficială, neoficial mai mult), în centrul orașului, primul stop e la o vilă de pe CD Loga. Pasagerii coboară și  fac cerc în jurul celor două arhitecte de la Salvați Patrimoniul Timișoarei, care au explicat care sunt abuzurile clanurilor, atât asupra arhitecturii, cât și asupra vecinilor supuși ”terorismului imobiliar”, cum spune unul dintre participanții noștri, Corneliu Vaida.

Oamenii fac cerc și cele două arhitecte încep să vorbească în șoaptă, ca intelectualele. Sunt rugate frumos să-și revizuiască abordarea: ”Vedeți doamnelor, ce are doamna Udrea și dumneavoastră nu? Un pic mai tare, să vă auzim toți!”. S-au conformat și ne-au îngrozit, perindându-ne atât prin poveștile unor vile ticălos însușite de clanurile Cârpaci și Stancu (n.r. clasicele urina, hârtia igienică, fecalele etc), până la atacul arhitectural sinistru asupra patrimoniului Timișoarei.

A urmat un scurt tur pe la două din obiectivele deținute de frații Cristescu, însușite din patrimoniul statului. Prima a fost Optica, unde după ce au luat-o de la stat, au ajuns să o închirieze tot la stat, mai întâi la finanțe, apoi la APDRP. A urmat fabrica de detergenți, unde s-a văzut limpede o mostră din capitalismul sălbatic de tranziție. Într-o parte, fabrica preluată de P&G arăta ”inox”, iar cea a Cristeștilor ”post-război”. S-a auzit murmur de mirare când le-am spus numărul de metri pătrați pe care am reușit să-i contorizăm noi ”820.000” doar în Timișoara ai celor doi frați.

Am mers la obiectivul numărul 3, sediul ”Ornella Design” din Parcul Industrial Timișoara, ca să înțeleagă oamenii cât de mare e uneori tupeul politicienilor, Ostaficiuc nefăcând nici măcar efortul de a lăsa un subaltern să semneze pe documentul prin care CJ Timiș a dat firmei familiei Ostaficiuc ”Lotul 0” din Parcul Industrial, ci a așternut cerneala pe hârtie ”el însuși”.

La ora 15.00, pe o ploaie încă și mai insistentă,”călătorii României Curate” au fost invitați să coboare în plin câmp, la 13 km de Timișoara, la Sânandrei. E un ogor cu grâu robust crescut. Oamenii tremură, apoi uită de tremurat. Sunt nervoși. Li se pare absurd. Nu că i-am purtat atât de mult cu autocarul ca să le-arătăm ogorul, ci fiindcă pe acel câmp putea fi o investiție de 1,2 miliarde euro, a fabricii Daimler, care produce anual la 230 km mai la vest, în Kecskemet (Ungaria), 150.000 de automobile din clasa A și B, cu prețuri între 24.000 și 43.000 euro bucata. Adică o producție estimată de noi grosier la peste 3 miliarde euro/an.

Prietenii noștri, veniți în Turul Marilor Tunuri au înțeles, în șfichiuiala vântului cu stropi, care le mângâia obrajii și li se strecura prin haine, că spre deosebire de unguri, cu 3.000.000.000 ale lor, ei se află pe un ogor cu o producție, cu voia lui Dumnezeu, dacă nu va fi secetă la anul, de vreo 400.000 euro.

Iată care au fost obiectivele Turului Marilor Tunuri timișorene:

1. Proprietățile industriale ale fraților Cristescu. România Curată a identificat ca aparținându-le nu mai puțin de 824.916 mp în intravilanul Timișoarei. Preponderent în anii 90 și la începutul anilor 2000, cei doi au achiziționat întreprinderi socialiste, în majoritatea cazurilor intrând în acționariat prin achiziția unui pachet majoritar de acțiuni prin tranzacții bursiere. Ulterior sensibilizau conducerea să accepte o majorare de capital din partea lor, intrând astfel în posesia pachetelor de control. Majoritatea fostelor spații de producție achiziționate de frații Cristescu, au fost dezafectate, unele fiind vândute pentru scopuri imobiliare către diverși investitori. Frații Cristescu nu au motive să se teamă de justiție, nefiind implicați în procese majore ce vizează acte de corupție, însă sunt extrem de activi pe partea de procese cu autoritățile, îndeosebi atunci când e vorba de interesele lor imobiliare.

2. Cunoscută ca ”Vila Internațional”, vila de protocol a lui Ceaușescu a fost concesionată de PSD și apoi vândută de președintele Consiliului Județean, Constantin Ostaficiuc milionarului penal Ovidiu Tender. Reprezintă unul din obiectivele Turului Marilor Tunuri din Timișoara pentru că e o locație simbol, amplasată ultracentral. Nu există vreun proces pe rol ca urmare a acestei ”înstrăinări”.

3. Parcela nr. 0 din Parcul Industrial al Timișoarei, făcut de CJ Timiș, dată ”pe semnătura sa” de președintele CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc, firmei familiei sale, Ornella Design SRL. Este un simbol al favoritismelor din sânul administrației timișorene. Ingineria a fost descoperită de jurnalistul Dragoș Boța. Urmare a acestei investigații de presă, Ostaficiuc a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu.

4. Vila grădinarului împărătesei Austro-Ungariei a ajuns la clanul Cârpaci, alături de alte 143 de imobile istorice, în istoria recentă a vilei fiind implicat și un PSD-ist local, avocat de profesie. În prezent, Cârpacii au mai multe procese pe rolul instanțelor urmare a matrapazlâcurilor imobiliare realizate cu complicitatea funcționarilor statului, conform acuzelor aduse lor de primarii Nicolae Robu și Gheorghe Ciuhandu. Dată fiind vastitatea subiectului, în Turul Marilor Tunuri ale Timișoarei am trecut doar pe lângă câteva vile ultracentrale însușite prin metode infame (fecale și urinat pe la ușile vecinilor, inundări artificiale ale locuințelor, amenințări, conform presei locale) și apoi renovate în stil propriu.

5. Locația de la 13 km de Timișoara unde putea fi amplasată o investiție de 1,2 miliarde de euro a Daimler, dar unde acum din cauza corupției pasc cai și vaci. În 2008, România era cât pe ce să atragă, cu ajutorul lui Ion Țiriac, un al doilea producător auto în România, după Renault. Locația aleasă a fost Timiș, datorită apropierii de graniță și a tradiției industriale a Timișoarei, precum și a prezenței unor investiții masive ale industriei de subansamble auto. Indolența Guvernului Tăriceanu și micimea administrației locale reprezentată de mai multe partide, în sinergie cu lăcomia șireată a unor afaceriști controversați, a făcut ca Mercedes să-și ia tălpășița în Ungaria. Valoarea investiției nu rezidă atât din miliardul de euro băgat în hale, ci în ultra-valoroasa producție, care urma să ia calea exportului, contribuind la echilibrarea balanței comerciale a României. Desigur, contau și miile de locuri de muncă create, precum și sumele uriașe provenite din taxe și impozite pe care firma germană le-ar fi plătit statului. E obiectul (fantoma lui), din lista marilor tunuri cel care a fost vizitat.

Detalii despre toate aceste obiective puteți citi aici.