Festival George Motoia Craiu Casa de Cultura Oravita (11)Ediţia XVI a tradiţionalului Festival naţional de muzică populară “George Motoia Craiu” a adus anul acesta noutăţi importante. Oficial, de marţi 17 noiembrie 2015, Casa de Cultură din Oraviţa a primit un nume nou fiind botezată cu numele marelui solist orăviţean George Motoia Craiu. În acest fel se împlineşte un mai vechi proiect al Primăriei şi Casei de Cultură Oraviţa omagiul meritat de marele clarinetist fiind desăvârşit astfel. Dezvelirea plăcii Casei de Cultură a prilejuit momentul de sfinţire oficiat de un sobor de preoţi care au ţinut apoi o slujbă de pomenire la mormântul artistului din Ciclova Română.
Agenda culturală a Casei de Cultură “George Motoia Craiu” şi a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin a înregistrat această ediţie a festivalului ca fiind cea mai amplă dintre toate ediţiile desfăşurate până acum. Numărul participanţilor veniţi din multe judeţe ale ţării şi din afara graniţelor naţionale (Argeş, Alba, Cluj, Caraş-Severin, Dolj, Ialomiţa, Maramureş, Sibiu, Sălaj, Timiş, Vâlcea, Banatul Sârbesc), valoarea artistică ridicată, prestaţia concurenţilor au solicitat la maxim capacitatea organizatorilor şi suportul orchestral, prof. Marian Suvergel reuşind să dea amprenta valorii maxime cuvenite acestui festival.
Nici juriul nu a avut sarcină mai uşoară, nivelul artistic dovedit de către concurenţi făcând ca deciziile luate să fie extrem de bine cântărite şi just acordate.
Iată lista premiaţilor acestui festival:
Trofeul Festivalului: Alexandru Chira – Sălaj (clarinet şi fluier)
Secţiunea solişti instrumentişti:
Premiul I: Mihaela Piţigoi – Argeş (caval şi fluier)
Premiul al II-lea: Alberto Păuţa – Serbia (clarinet)
Premiul al III-lea: Marius Sperniac – Timiş (clarinet)
Menţiune: Nicolae Blidariu – Caraş Severin (saxofon)
Premiul special al CJCPCT CS: Adrian Radu – Caraş Severin (saxofon)
Premiul Casei de Cultură Oraviţa: Vlad Blaga – Sălaj (vioară)
Premiu special – (costum popular, familia Ionaşcu din Câlnic): Ionuţ Popeţ – Caraş Severin (saxofon)
Secţiunea solişti vocali:
Premiul I: Georgiana Necşa – Timiş
Premiul al II-lea: Ionela Sterp – Sibiu
Premiul al III-lea: Ionuţ Cocoş – Ialomiţa
Menţiune: Roxana Rozovlean – Timiş
Premiu special: Florin Mihalache – Bucureşti (repertoriu Banat)
Premiul special al Primăriei Oraviţa: Silvia Timiş – Maramureş şi Mădălina Maier – Cluj
Premiul special al CJCPCT CS: Maria Mihali – Maramureş.

Recitalurile susţinute de laureaţii ediţiei precedente Denisa Dreţcanu, Sorin Jivcu şi Ciprian Vârciu precum şi de artişti consacraţi ai muzicii populare bănăţene, printre care amintim pe Ramona Viţa, Carmen Popovici Dumbravă, Adrian Stanca, Dan Necşa, Carmen Biruescu, Ghiţă Berinde au facut deliciul publicului spectator interpretările acestora fiind îndelung aplaudate. Exprimarea artistică a fost completată de dansurile populare prezentate de Ansamblul „Hora Caraşului” din Oraviţa, în coregrafia prof. Viorica Chişărău.
Cuvintele de apreciere au fost adresate organizatorilor evenimentului, respectiv Primăria Oravița, Consiliul Local Oravița, Casa de Cultură George Motoia Craiu, Teatrul Vechi “Mihai Eminescu”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin precum şi partenerilor media care au susţinut şi popularizat acest festival, Radio Timişoara, Radio România Reşiţa, Vocea Oraviţei, Vest Tv, Avon Cosmetics.

Leave a reply