11096448_937629482967169_4840150690600540250_oProiectele prin care se viza construcţia unui număr de patru microhidrocentrale în situl Natura2000 Munţii Ţarcu au fost oprite după ce instanţa Tribunalului Caraş-Severin a decis anularea Acordurilor de Mediu emise, în urmă cu un an, de Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş Severin, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Coaliţia Natura2000 România.

Conform organizaţiei, care, de altfel, a solicitat în instanţă anularea acordurilor de mediu, proiectele ale cărui beneficiar este Alset Energy SRL, sunt: ‘Amenajare Hidroenergetică Bistra Mărului – captare, conductă forţată 2 MHC’ şi ‘Amenajare Hidroenergetică Şucu şi Olteana – captare, conductă forţată 2 MHC – racord la sistemul energetic naţional’ , din Comuna Zăvoi, judeţul Caraş-Severin.

‘Această decizie a instanţei este pentru noi un semnal că legea poate şi trebuie să fie respectată în România şi în acest sector al avizării construcţiilor de micro-hidrocentrale şi sperăm ca şi alte agenţii de protecţia mediului din ţară să înţeleagă acest semnal. În acelaşi timp este o probă a impactului pe care il putem avea ca şi organizaţii ale societăţii civile dacă acţionăm împreună cu determinare, folosind toate pârghiile pe care le avem la dispoziţie, pentru a opri distrugerea naturii. Dincolo de problema eliberărilor abuzive şi ilegale a acordurilor de mediu necesare demarării acestor proiecte, un râu este un sistem viu, iar acest lucru nu este, din păcate, înţeles şi respectat nici de cei care ar trebui să vegheze la protecţia lui’, precizează, în comunicatul citat, Luminiţa Tănăsie, reprezentant al Federaţiei Coaliţiei Natura2000 România.

Federaţia Coaliţia Natura2000 a solicitat în instanţă anularea acordurilor de mediu încă din luna august 2014, pentru a evita efectele negative ale construcţiei şi funcţionarii microhidrocentralelor asupra speciilor de faună acvatică şi asupra habitatelor protejate în acest sit. În opinia organizaţiei, ‘Acordurile de Mediu au fost emise ilegal de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş Severin în iunie 2014, cu ignorarea prevederilor Avizului de Mediu la Strategia Energetică a României 10938/2012 şi a avizului negativ al administratorului sitului Natura 2000 pentru aceste proiecte’.

Sesizări pe acelaşi subiect au mai fost transmise, în prima parte a anului 2014, de către WWF România şi Societatea Carpatină Ardeleană.

Proiectele pentru care au fost anulate Acordurile de Mediu presupuneau construirea unui număr de patru microhidrocentrale pe Râurile Bistra Mărului, Şucu şi Olteana, râuri care fac parte din situl Natura2000 ROSCI0126 Munţii Ţarcu, munţi care formează o zonă compactă practic nealterată şi fără aşezări umane, cu excepţia Poienii Mărului şi a complexului turistic Muntele Mic.

Masivul concentrează un complex de ecosisteme preponderent naturale (81%), cu o diversitate remarcabilă şi cu o abundenţă locală de 25-78 ori mai mare faţă de media la nivel naţional. Din fondul forestier, peste 10.016 de hectare sunt păduri virgine şi cvasivirgine. În zona cursurilor de apă Bistra Mărului, Şucu şi Olteana (Bazinul Hidrografic Timiş) au fost găsite şi identificate specii de peşti precum Cottus gobio sau Eudntomizon danfordi.

‘În urma evaluării documentaţiilor depuse de către societatea Alset Energy S.R.L cu privire la cele două proiecte de investiţii, prin Hotărârea nr. 7/11/03.12.2012/CS, Consiliul Ştiinţific al sitului Natura2000 Munţii Ţarcu a avizat nefavorabil Studiile de evaluare adecvată depuse în susţinerea celor două cereri de emitere a acordurilor de mediu. Ulterior, în urma analizei studiilor de evaluare adecvată elaborate la solicitarea beneficiarului şi in baza recomandărilor Consiliului Ştiinţific, Asociaţia ‘Altitudine’, administrator al sitului Natura2000 Munţii Ţarcu, a acordat aviz negativ acestor proiecte. Cu toate acestea, APM Caraş Severin a emis acordurile de mediu pentru aceste proiecte şi a stabilit că nu există impact semnificativ asupra biodiversităţii’, menţionează Federaţia Coaliţia Natura2000 România.

Munţii Ţarcu reprezintă sit Natura 2000 şi, împreună cu patru parcuri naţionale şi un parc natural, formează unul dintre ultimele nuclee de sălbăticie din Europa, care se întinde pe o suprafaţă de peste 350.000 de hectare. Situl Munţii Ţarcu, unde SC Alset Energy SRL a propus două proiecte a câte două microhidrocentrale /MHC/, a fost desemnat, printre altele, pentru anumite specii protejate de peşti, rac şi pentru habitatele acestora. De asemenea, vidra a fost identificată pe teren atât pe râul Bistra Mărului, cât şi pe râul Şucu.

Pe de altă parte, organizaţia a solicitat în instanţă şi anularea Deciziei Etapei de Încadrare care stă la baza avizării construcţiei de microhidrocentrale de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara, pe Râul Alb în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului şi situl Natura2000 Ştrei Haţeg. Cazul este pe rolul instanţei Tribunalului Deva.

Federaţia Coaliţia Natura 2000 România acţionează informal din anul 2003, când 55 de membri, organizaţii nonguvernamentale din domeniul protecţiei naturii, s-au reunit pentru a-şi consolida puterea de acţiune la nivel naţional şi local, şi pentru a contribui la desemnarea siturilor Natura 2000 în România. În perioada iunie 2014 – aprilie 2016 Federaţia derulează proiectul Capacitate şi Implicare pentru Ariile Naturale Protejate din România, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

www.agerpres.ro

Leave a reply