Un grav accident de circulație s-a produs în această după-amiază, pe Calea Timișoarei, din municipiul Reşiţa. Echipajul de poliție sosit la faţa locului a constatat, din primele verificări, că accidentul rutier a avut loc din cauza neatenției şi a carosabilului umed.
Autorul accidenului, un tânăr în vârstă de 26 ani, conducea un autoturism din direcţia Centrul Civic spre Lunca Bârzavei, într-o curbă nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar carosabilul fiind umed a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus din sens opus de către S.S., în vârstă de 49 ani.
În urma accidentului cei doi coducători auto au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale.La testarea cu aparatul alcooltest a şoferilor, în cazul lui S.S., rezultatul a fost pozitiv. Acesta a fost sancţionat contravenţional fiindu-i reţinut şi permisul de conducere. În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.