
Doi medici specialişti la 900 de bolnavi de cancer
Doar doi medici specialişti, un oncolog şi un hematolog, furnizează servicii medicale bolnavilor de cancer din judeţul Caraş-Severin, prin Spitalul Judeţean de Urgenţă şi prin cabinetele de specialitate, toate situate în Reşiţa.
Anul trecut 892 de persoane, din întreg judeţul, au beneficiat de tratament în cadrul programului naţional de oncologie, transformând activitatea de monitorizare din cabinetele celor doi medici specialişti într-una de prescriere reţete.
Casa de Sănătate Caraş-Severin a desemnat toţi medicii de familie cu care se află în relaţie contractuală, să prescrie reţete pentru tratamentul bolnavilor cu afecţiuni oncologice.Acest lucru se poate face doar pacienţilor cu astfel de afecţiuni de pe lista proprie, iar reţeta se scrie numai după iniţierea tratamentului de către medicul oncolog.
Numarul bolnavilor de diabet a crescut, într-un singur an, de la 8.853 la 9.520 de persoane, din care doar 2.250 de persoane au primit insulină, circa 7.100 au fost tratate cu administrarea orală de medicamente şi alte peste o mie de persoane au primit tratament mixt.
În prezent, sunt în tratament 9 pacienţi cu hemofilie şi alţi 7 pacienţi cu scleroză laterală amiotrofică. În ceea ce priveşte programul naţional de transplant de organe, numărul bolnavilor trataţi se ridică la 35 (30 de pacienţi cu transplant renal, un pacient cu transplant medular şi 4 cu transplant hepatic).