Universităţile ar putea introduce, începând cu următorul an academic, dubla specializare la nivel de licenţă, dându-le absolvenţilor acestora o şansă mai mare de încadrare pe piaţa muncii.
‘Sunt câteva universităţi care-şi doresc să păstreze anumite specializări rare, de exemplu limbile greacă, latină sau specialişti în istorie pe anumite subramuri ale acesteia etc. şi pentru a putea fi rentabilă o astfel de specializare, pentru a putea fi susţinută financiar, universităţile au ajuns la concluzia că ar trebui ca cei care studiază în cadrul acestor programe de studii să primească o şansă în plus la absolvire în ceea ce priveşte angajarea, să aibă o a doua specializare’, a declarat Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.
Împreună cu Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) se va stabilii o procedură prin care să poată fi reunite anumite specializări. Pe procesul Bolognia, învăţământul superior este de maximum 4 ani, statul român asigurând învăţământul fără taxă pentru această perioadă. În momentul în care se doreşte o a doua specializare, trebuie identificate acelea care să aibă un trunchi comun, astfel încât studiile să nu depăşească această durată.
De asemenea Ministerul Educaţiei va analiza modalitatea legală prin care instituţiile de învăţământ superior să devină universităţi antreprenoriale, pentru ca rectorii să poată avea flexibilitate în ceea ce priveşte utilizarea veniturilor pe care reuşesc să le atragă. ‘Universităţile trebuie să aibă spirit antreprenorial, să creeze plus valoare, să-şi breveteze şi să-şi vândă ideile, să acorde consultanţă mediului de afaceri, de unde pot scoate bani’, a declarat secretarul de stat.
Gigel Paraschiv a sugerat universităţilor că ar trebui să deschida uşile şi străinilor deoarece numărul absolvenţilor de liceu cu diplomă de bacalaureat scade de la an la an.
AGERPRES