Cristi a făcut parte din echipa antrenorului Marian Pană. Iată ce-am găsit pe pagina de facebook a lui Cristian Letchin cu câteva minute în urmă:
,,Chiar si acum pe final, ţin să mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi mi-au facilitat venirea mea aici, lui Florentin Dumitru, lui Daniel Opriţa (nu am să uit niciodată), domnului Cătălin Rufă pentru încredere, preşedintelui Jean Turmacu, jucătorilor, familiei mele, la toată suflarea rosso-nera si tuturor celor care au apreciat munca mea aici la Reşiţa şi care m-au facut să mă simt ca acasă.
Că a fost sa fie acum sau că ar fi fost altă dată nu mai contează, greşeli există întotdeauna, nimeni nu e perfect, nici eu nu sunt perfect, totuşi nu consider plecarea mea ca fiind un pas înapoi, consider ca alături de jucători si de staff-ul tehnic am progresat mult de cand am venit si pană acum.
Mulţumesc antrenorului Marian Pană pentru încurajări, antrenorului cu portarii Vali Boşca o persoană de calitate pe care o respect mult, persoanelor de sus de la birouri, domnului Ciocan, maseorului Alex Armaşu, lui Nea Mitică cel care a avut mereu grijă ca echipamentul meu sa fie curat si tuturor celorlalte persoane din cadrul clubului care m-au contestat din prima clipă când am ajuns in Reşiţa, tuturor vă doresc să vă dea Dumnezeu sănătate !
Nu în ultimul rând aş vrea să clarific câteva aspecte legate de munca mea aici pentru că ăi aşa plec cu imaginea pătată. Sunt aberante zvonurile precum că, de cand am venit aici aş fi avut obiceiul să ies constant cu jucătorii prin cluburi la distracţie cu băutură şi femei până dimineaţa sau că le-aş fi adus băutura pe ascuns. Din punctul meu de vedere sunt acuzaţii nefondate si nejustificate, totuşi este adevărat şi îmi asum faptul că în timpul unui cantonament la ora 21:00 cu două zile înainte de meci am ieşit jumătate de oră la barul de lângă club şi am băut cola. Îmi pare rău că nu am avut experienţa necesară să gestionez altfel anumite situaţii dar asta este acum, este o experientă bună pe mai departe.
Băieţilor le doresc multă baftă în continuare, dati 100% până la capăt, eu am încredere în voi şi vă mulţumesc pentru tot !
Forzza Rosso-neri, forzza Metalu !”
Şi noi îţi mulţumim pentru tot ceea ce-ai lăsat în urmă Cristian Letchin şi-ţi dorim MULT NOROC ŞI BAFTĂ ÎN TOT CEEA CE FACI !
Dan-Alioşa Ulici