Adunarea Generală a Federației Naționale a Polițiștilor Locali a hotărât ca Sfinții Împărați Constantin și Elena să devină protectorii polițiștilor locali, drept exemplu pentru promovarea binelui și ocrotirea aproapelui. Astfel ziua de 21 Mai reprezintă  „ZIUA POLIȚIEI LOCALE” din România.

Cu acest prilej instituțiile de poliție din țară organizează ziua ,,Porților deschise,, unde elevii şi toți cei interesați pot vizita sediile, vor fi acordate diplome agenților cu merite deosebite si colaboratorilor din rândul societății civile si se vor organiza o serie de manifestări cultural-sportive desfășurate la nivelul Politiei Locale.

În Timișoara sediul Poliției Locale va fi deschis astăzi, timp de două ore pentru vizite, pentru cei care sunt interesați să afle mai multe despre activitatea polițiștilor locali. Evenimentul are loc la sediul instituţiei de pe str. Avram Imbroane nr. 54, între orele 12.00 – 14.00.

sursa foto: www.debanat.ro

Leave a reply