
Mircea Purcaru atacă Primăria din Arad
Mircea Purcaru, liderul conservatorilor arădeni, susţine că Primăria Arad a cheltuit sume importante pentru studii de fezabilitate destinate rezolvării problemei parcărilor în oraş.
‘După cei zece ani de mandat ai domnului Falcă în loc de parcări moderne, cel puţin în centrul oraşului, nu există nicio investiţie a municipalităţii în acest sens. În schimb, există idei de parcări subterane. S-au strâns mulţi bani din parcări, pentru că arădenii plătesc parcarea aşa cum este ea, chiar şi parcările din cartiere fiind scoase la licitaţie. Cum s-au folosit aceşti bani? La o primă evaluare, studiile de fezabilitate au costat circa 30 de milioane de euro. Or, cu cheltuieli mult mai mici, cred că se puteau construi parcări în tot oraşul’, a declarat astăzi, Mircea Purcaru.
Mircea Purcaru recomandă reprezentanţilor primăriei să ia în considerare ideea construirii unor parcări supraetajate, chiar şi acolo unde există deja parcări, însă cu un număr limitat de locuri.AGERPRES