Prima Pagina / Banat / Maturitatea a învins la Lupac

Maturitatea a învins la Lupac

poze 976Cu un lot decimat din cauza accidentărilor băieţii lui Roby Nosal n-au reuşit să smulgă nici un punct concitadinilor de la Muncitorul. Deşi iniţial cârcotaşii susţineau sus şi tare că ,,muncitorii” o pun de-o trânteală, să-i ajute oarecum pe băieţii din Govândari să se salveze de la retrogradare, cei prezenţi la Lupac s-au convins că s-a jucat pe bune. Un meci frumos, echilibrat, cu ocazii la ambele porţi din fericire fără să se platească acele ,,poliţe” şi astfel accidentările stupide au fost ocolite. Un public destul de numeros deşi intermediara s-a disputat marţi (6 mai 2014 n.r.) la orele 18 00, cu întoarcerea lăngă echipă a unei părţi a galeriei inexistente la meciul anterior disputat acasă de ,,muncitori”, galerie care a preferat să susţină echipa FC CARANSEBEŞ în lupta directă la promovarea in Liga secundă cu cei de la NUOVA MAMA MIA BECHICHERECU MIC. Sigur că am reuşit să supăr o parte a galeriei, dar nu-i vina mea că pe bannerul afişat de ei scrie ,,Muncitorul – Singura iubire”… e alt subiect cu care o să revin în curând, cu câteva surprize destul de neplăcute pentru unii. Revenind la meciul disputat la Lupac, pe un teren bun, ambele combatante au arătat poftă de joc. Bun arbitrajul centralului Vidican Rareş George din Oradea, ajutat la cele două linii de arădenii Pantea Sebastian şi Alexa Marius.

Observatori pentru această partidă au fost Tanasoglu Nicolae din Timişoara şi Sparios Petru din Deva. Un 1-0 meritat pentru băieţii lui Nicu Cârjan, marcator Fara Cristian, care acumulează 24 de puncte, glorioşii rămânând cu 14 şi cu speranţa că vineri în partida din Govândari cu Jiul Rovinari, vor reuşi sa adauge trei puncte şi să se apropie la un punct de cei de la Jiul care au 18 puncte. Robert Nosal, principalul echipei din Govândari a precizat: ,,De când am preluat echipa, cred că jocul a crescut în valoare, avem densitate, pasăm bine, ajungem în faţa porţii, avem acel elan al tinereţii şi cred că Gloria va fi o echipă frumoasă şi sigur ne vom salva de la retrogradare, pentru că ne aşteaptă două meciuri decisive acasă cu Rovinariul şi Turceniul”.
Muncitorii stau în etapa de vineri pentru că FC Avrig s-a retras. În cealaltă partidă desfăşurată în Seria IV-a, ACS Jiul Rovinari – ACS Stiinta Turceni 3-2.
În meciurile din Play-off, s-au înregistrat următoarele rezultate:
CS Vulturii 2009 – CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 1-1
FC Caransebes – FC Hunedoara 0-1 (!!!)
CS Nuova Mama Mia Becicherecul Mic – CS Millenium Giarmata 4-0
În urma acestor rezultate, CS Nuova Mama Mia Becicherecul Mic 28 puncte, FC Caransebeş 24 puncte, FC Hunedoara 19, Millenium Giarmata 16 puncte, Vulturii Lugoj 15 puncte şi CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu 15 puncte.
În etapa de vineri 9 mai 2014 se dispută meciurile:
CS Millenium Giarmata – Vulturii Lugoj
FC Hunedoara – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic
CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu – FC Caransebeş

Dan-Alioşa Ulici

About dan aliosa

Lasă un răspuns