Construirea unui pod de Cartea Recordurilor, alcătuit numai din PET-uri este unul dintre obiectivele Primăriei Timișoara, pentru perioada verii
Timișorenii sunt rugați să nu arunce la întâmplare PET-urile, ci să le colecteze şi să le doneze pentru, construirea acestui pod, ce va fi ridicat peste Bega, în această vară, de municipalitate. Proiectul a fost inițiat de reprezentanții EcoStuff România şi are ca obiectiv înscrierea Timișoarei în Cartea Recordurilor, cu un pod realizat doar din sticle de plastic.
Construcția celui mai mare pod din PET-uri din lume presupune colectarea a cel puţin 100.000 de sticle de plastic, iar construcția va fi realizată între 3 şi 5 iunie, urmând să fie inaugurată de Ziua Mondială a Mediului. Timişorenii pot depune zilnic, peturile, în intervalul orar 18.00 – 20.00, într-un spațiu special amenajat lângă Universitatea de Vest din municipiul de pe Bega, începând de luni, 5 mai.