Salvati-CopiiiOrganizaţia Salvaţi Copiii a tras un semnal de alarmă cu privire la decizia ‘anunţată’ de Ministerul Sănătăţii ‘de a reduce la jumătate’ bugetul alocat îngrijirii nou-născuţilor prematuri.

‘Lipsa instrumentelor şi materialelor specifice necesare intervenţiei imediate, măsurată uneori în secunde sau minute pentru salvarea copiilor, va crea obstacole de netrecut în activitatea medicilor. Dacă nu vor fi alocate sumele de bani măcar la nivelul anului 2013, preconizăm, din nefericire, pentru prima dată din 1994, o evoluţie ascendentă a mortalităţii infantile. Vom înregistra sute de decese ale copiilor prematuri care puteau fi prevenite, dar a căror producere este acceptată nemilos în planurile bugetare ale Guvernului actual’, susțin reprezentanți ai Organizației Salvaţi Copiii.

Conform analizelor Salvaţi Copiii, o treime dintre copiii în această situaţie poate fi salvată prin dotarea maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi cu echipamente medicale performante şi prin dezvoltarea de programe suport pentru gravide, mame şi copii. Potrivit reprezentantei Salvaţi Copiii, Gabriela Alexandrescu, primele ore din viaţa unui bebeluş prematur sunt pline de riscuri, iar fără un ajutor calificat pe care-l pot oferi doar medicii neonatologi, el are şanse minime de supravieţuire.

Totodată, Salvaţi Copiii propune evaluarea situaţiei financiare din maternităţi şi secţiile lor de neonatologie şi stabilirea unor ‘bugete realiste’ care să asigure echipamentele medicale necesare şi un personal suficient. Dr. Mihaela Demetrian de la Maternitatea Filantropia afirmă că pentru anul 2014 bugetul estimat şi solicitat de la Ministerul Sănătăţii a fost de 500.000 de lei (după numărul cazurilor de naşteri premature de anul trecut), însă ar fi fost primiţi ‘doar 72.000 de lei’.

‘Am depus memorii la Ministerul Sănătăţii, la Institutul de Ocrotire al Mamei şi Copilului, la Direcţia de Sănătate Publică, fără niciun răspuns. Singura noastră şansă ar fi să aşteptăm rectificarea bugetară din iunie-iulie, când sperăm să primim ceva mai mult. Costurile tratamentului prematurilor este foarte mare: 1 cutie de sulfactant costă peste 2.000 de lei., 1 tubulatură de ventilator în jur de 700 de lei, 1 cateter 300 de lei. Costul estimativ al tratării unui copil cu detresă respiratorie este de 6.000 de lei’, afirmă medicul. Pe de altă parte, dr. Ligia Blaga de la Spitalul Judeţean Cluj susţine că, faţă de anul trecut, alocarea bugetară din primul semestru din 2014 pentru secţia de terapie intensivă neonatală a fost de 150.000 de lei, mai mult decât se aştepta conducerea unităţii sanitare. AGERPRES

Leave a reply