Doar puțin timp ne mai desparte de marele eveniment sportiv, găzduit de municipiul Reșița – Superkombat World Grand Prix, ce va avea loc mâine seară, la Sala Polivalentă din municipiu. Deja în fața Sălii Polivalente a fost amplasată scena pentru marea deschidere, iar lucrătorii Primăriei Reșița se ocupă de curățenia și amenajarea sălii.
Cei care doresc bilete trebuie să se grăbească pentru că numărul lor este tot mai mic. Biletele pentru gala Superkombat World Grand Prix I, care costă între 50 și 100 de lei, pot fi achiziționate de la Sala Polivalentă din Reșița și Bazinul Olimpic, dar și din rețeaua eventim.ro, magazinele Germanos, Orange și Vodafone din toată țara. Toate încasările vor fi donate cazurilor sociale din Reșița, dar și Centrului Olimpic de Box.
Evenimentul, programat să înceapă de la ora 20,00, va fi transmis în România, în direct, începând cu ora 21:00, pe Sport.ro, iar imediat după miezul nopții, în reluare, pe Pro TV. La nivel global, gala va putea fi urmărită în direct în 83 de tari prin intermediul Eurosport. Programul complet al Superkombat WGP Reşiţa poate fi vizionat accesând site-ul oficial