eduard grosuEduard Grosu (21 ani), primul ciclist roman care evoluează pentru o formație profesionistă,  s-a clasat pe locul al șaselea, în etapa a 3-a, a cursei Settimana Internazionala Coppi e Bartali din Italia. Desfășurată pe un circuit de 158.4 kilometri în jurul localitații Crevalcore, etapa competiției italiene i-a adus ciclistului roman cel mai bun rezultat din carieră.

Eduard Grosu, care este legitimat la echipa italiană Vini Fantini, a fost aproape de un rezultat istoric pentru ciclismul romanesc.Pustiul de 21 ani se afla pe podium,  inaintea ultimului viraj, dar s-a agățat cu un ciclist din pluton și a fost nevoit să franeze brusc. A terminat totuși pe locul 6 și a bifat astfel două puncte importante în clasamentul UCI (Uniunea Ciclista Internationala)

 

,,A fost una dintre cele mai dificile curse din carieră din cauza etapelor pe ploaie și a diferenței mare de nivel. Contează mult acest rezultat pentru mine, dar atât eu cat și colegii știu că se putea și unul mult mai notabil. Am avut o zi perfectă până pe final, colegii erau la dispoziția mea, eram la roata lui Viviani, dar din păcate m-am agățat și am relansat apoi la 10 km/h mai puțin decât restul. Am avut pentru prima data rolul de lider în cadrul unei etape, sunt bucuros ca sunt în creștere și sunt sigur că vor mai veni curse adaptate mie, în care echipa Vini Fantini-Nippo să îmi dea șansa să mă exprim cum trebuie,, a declarat românul.

Grație performanței din Italia, Grosu a ajuns la sase puncte în clasamentul UCI și ocupă locul 148 pe plan european. Datorită punctelor acumulate de sprinterul formației italieno-nipone, România se află pe locul 28 în clasamentul general pe națiuni și pe locul 16 categoria sub 23 ani.  

 

 

  

Leave a reply