Achim Nica are festival acasă, la Obreja

Achim Nica are festival acasă, la Obreja

achim nicaDoinitorul Banatului, Achim Nica, a fost omagiat sâmbătă seară în satul său natal, Obreja, unde s-a desfăşurat, pentru al doilea an consecutiv, un festival de muzică şi dansuri populare în memoria sa.

Manifestările dedicate lui Achim Nica, dispărut în toamna anului 2012, au început la Căminul cultural din Obreja, ce-i poartă numele, cu un simpozion intitulat ‘Achim Nica – un doinitor de excepţie al Banatului’. Cu acest prilej, foştii săi colaboratori au rememorat momentele importante din viaţa şi cariera lui Achim Nica.

‘Cele mai cunoscute melodii ale lui Achim Nica, în ţară, au fost ‘La Obreja-ntr-o grădină’ şi ‘Patru boi leagănă carul’. Sunt două doine renumite, îndrăgite de toţi românii, care vor rămâne veşnic, pentru că sunt preluate de tineri’, a declarat prof. George Groza.

Solistul Ştefan Isac a fost unul dintre apropiaţii lui Achim Nica, dar şi unul dintre cei care l-au urmat în ceea ce priveşte cântecul autentic.

‘Cu el pe scenă am debutat, în 1964. Achim Nica era cap de afiş încă de atunci. A fost iubit şi încă este şi va fi îndrăgit de români, atât pentru cântecul lui, cât şi pentru felul său de a fi’, a afirmat Ştefan Isac.

Festivalul a continuat cu un spectacolul folcloric susţinut de o serie de ansambluri folclorice şi solişti de muzică populară din Banat.

Pe viitor, organizatorii intenţionează să transforme manifestarea într-un festival-concurs de interpretare a doinei bănăţene.

‘E firesc să organizăm în fiecare an acest festival, pentru că Achim Nica a adus faimă comunei, judeţului Caraş-Severin, întregului Banat, dar şi României. În memoria lui, vrem să transformăm festivalul şi în concurs, pentru a atrage tinerii spre doina populară’, susţine Petru Pop, primarul comunei Obreja.

Festivalul a fost organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Primăria Obreja.

‘Am venit cu mare bucurie, dar şi cu un spirit de pioasă amintire. Ne aducem aminte cu drag de Achim Nica şi de ceea ce a însemnat şi înseamnă pentru folclorul naţional, fiind un brand al Banatului de munte. Doinele lui rămân nemuritoare iar acestea sunt doar câteva motive pentru care festivalul trebuie organizat în continuare’, a precizat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni.

Achim Nica s-a născut pe data de 20 ianuarie 1930, în comuna Obreja. Şi-a început cariera muzicală abia la vârsta de 30 de ani. A fost descoperit în timpul unui spectacol de nimeni alta decât Maria Tănase, care i-a propus să meargă pentru înregistrări la Bucureşti. Achim Nica, supranumit de Ion Dolănescu ‘tatăl doinei bănăţenilor’, va rămâne pentru eternitate în galeria selectă a valorilor muzicii populare româneşti. Doar la Electrecord Achim Nica are înregistrate opt discuri, realizate între 1962 şi 1979.

Pentru activitatea şi întreaga sa carieră, a fost răsplătit cu numeroase premii şi i s-a acordat titlul de ‘Cetăţean de Onoare’ al Caransebeşului în 1997 şi titlul de ‘Cetăţean de Onoare’ al municipiului Bucureşti în 2001, de altfel, singurul interpret bănăţean şi printre puţinii interpreţi din întreaga ţară care se pot mândri cu acest titlu. AGERPRES

CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )