Arhivă

Obiceiuri de Crăciun la sârbii ortodocşi de rit vechi din Banat

Aprinderea badniak-ulu in fata bisericii din lescovita/Agerpres/ – Cei aproximativ 23.000 de etnici sârbi ortodocşi de rit vechi din România care locuiesc în cea mai mare majoritate în judeţele Arad, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş sărbătoresc în noaptea de 6 spre 7 ianuarie Crăciunul, la o săptămână după sosirea Noului An.

În mod tradiţional, în vechime, capul familiei de sârbi ortodocşi obişnuia ca în dimineaţa Ajunului de Crăciun să meargă în pădure pentru a aduce acasă un trunchi de stejar sau de fag, numit Badniac, pe care trebuia să îl taie din trei lovituri de secure.

Badniacul, ce simboliza Sfânta Treime, era pus în cel mai luminos colţ al camerei, întotdeauna lângă icoană, după care în casă erau aruncate pe jos paie ce simbolizau aşternutul din ieslea în care s-a născut Pruncul Sfânt şi care nu erau măturate până după sărbători.

În timpul acesta copiii cântau colinde de Crăciun, iar gospodina arunca bani, grâu şi bomboane. De asemenea, în toate colţurile camerei aruncau de trei ori câte patru nuci, pe care copiii, le adunau în timp ce mergeau în cerc pe paie cotcodăcind precum găinile.

Tot conform tradiţiei, după Sfânta Liturghie din seara de Ajun de Crăciun, credincioşii prezenţi la biserică îşi reamintesc de străvechile tradiţii, ocazie cu care sunt sfinţite bucheţele făcute din crenguţe de stejar şi paie, legate cu panglici tricolore sârbeşti roşu-alb-albastre, ce apoi erau împărţite credincioşilor, împreună cu anafura, obicei care se păstrează şi astăzi.

Familiile de sârbi ortodocşi obişnuiau ca în seara de Ajun să ia cina stând pe jos, în jurul unei feţe de masă albe, întinsă în mijlocul camerei peste paie, faţă de masă pe care gazda aprindea lumânarea de Crăciun.

Înainte de cină însă în toate casele se obişnuia – la fel ca şi astăzi de altfel, pentru că obiceiul s-a păstrat – să se spună Troparul Crăciunului, un imn de slavă care laudă naşterea lui Iisus Hristos. Alte obiceiuri simbolice erau colacul, aşezat la masă pe patru mere roşii şi, de asemenea, paharul cu vin roşu, cu miere şi grâu.

Odată sfârşit acest ritual, membrii familiei se aşezau la o cină de post, la lumina flăcărilor Badniacului, care întreţinea peste noapte focul din vatra casei, pentru a aduce noroc şi sănătate, fertilitate semănăturilor şi vitelor, ajutând în acest fel luminii să triumfe asupra întunericului.

Până la ziuă, oamenii se întreceau, care mai de care, în colinde, spus poveşti sau jocuri tradiţionale, iar a doua zi se obişnuia ca tăciunii să fie adunaţi din vatră şi duşi pentru a fi împrăştiaţi pe câmp, pentru a avea o recoltă mai bună în acel an.

În timp, civilizaţia modernă şi-a pus amprenta pe obiceiurile tradiţionale ale sârbilor ortodocşi ce au rămas în cele mai multe locuri doar simple amintiri, rolul gazdei a fost preluat în prezent de preotul satului, care face slujba de sărbătoare, aruncă prin biserică boabe de grâu şi împarte credincioşilor crenguţe de stejar şi paie pe care aceştia le păstrează până anul viitor, deoarece se spune că aduc noroc.

Obiceiul de a arde Badniacul se păstrează mai ales în comunităţile sârbeşti mai mici. Acesta este ars în faţa bisericii, iar tăciunii sunt duşi a doua zi pe câmp, pentru fertilizarea ogoarelor.

În timpul acesta copiii merg pe la casele gospodarilor din sat pentru a colinda şi a le ura belşug în anul nou, la ortodocşii sârbi obişnuindu-se să se cânte colinde în toate cele trei zile ale Crăciunului.

Împodobirea bradului de Crăciun, obicei care nu făcea parte din tradiţiile sârbilor, a fost acceptat cu timpul de multe familii. Majoritatea sârbilor din Banat sărbătoresc în prezent atât Crăciunul românesc, cât şi cel sârbesc. AGERPRES/

Faci un comentariu sau dai un răspuns?
Related Posts